Liderii judeţeni ai PSD vor da note explicative
Surse din conducerea PSD au anunţat că, la sfârşitul acestei săptămâni, liderii filialelor judeţene vor fi chemaţi la discuţii, cei mai vizaţi fiind preşedinţii organizaţiilor în care fenomenul de migraţie a determinat scăderea cu cel puţin jumătate a numărului celor care au câştigat alegerile din iunie 2004 de pe listele PSD. Deşi două treimi dintre primarii pe care îi avea au decis să renunţe la social-democraţie, liderul PSD Bihor, Mihai Bar, nu se arăta prea îngrijorat de întâlnirea pe care o va avea sâmbătă cu conducerea centrală.
Nemulţumiţi de plecările aleşilor locali spre partidele aflate la putere, social-democraţii au anunţat că intenţionează să-i cheme, sâmbătă, la discuţii pe liderii filialelor judeţene. În urma aplicării Legii statutului aleşilor locali, PSD a pierdut, la nivelul întregii ţări, 438 de primari, 220 de viceprimari, 53 de consilieri judeţeni şi 1.955 de consilieri locali. Astfel, fostul partid de guvernământ a rămas fără un sfert dintre edilii şefi, 17% dintre viceprimari, 9,7% dintre consilierii judeţeni şi 13% dintre consilierii locali. Per total, pesediştii au pierdut 14% dintre aleşii din 2004. Cu toate că pierderile din rândurile consilierilor şi ale viceprimarilor nu depăşesc 50% dintre aleşi, filiala bihoreană a PSD a rămas fără nu mai puţin de două treimi dintre primarii care au câştigat alegerile candidând pe listele social-democraţilor, dar procentajul e mult mai mare dacă se ia în considerare că, la cei 39 de edili şefi social-democraţi instalaţi în funcţii după alegerile din iunie 2004, s-au adăugat o parte dintre primarii celorlalte partide care sperau că PSD va rămâne la putere cel puţin până în 2008. Mihai Bar nu era însă prea îngrijorat, el anunţând chiar că, în 11 septembrie, preşedintele PSD, Mircea Geoană, va veni pentru prima dată în Oradea după alegerea sa în fruntea partidului. Cu această ocazie, va avea loc o întâlnire a acestuia cu directorii de campanie din zona Ardealului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.