Uite cine pune "tălpi" aderării României la Uniunea Europeană! Uite cine pune "tălpi" aderării României la Uniunea Europeană! Parlamentul ungar ar trebui să aprobe Tratatul aderării României la UE doar dacă Bucureştiul acordă autonomie teritorială secuilor şi autonomie individuală etnicilor maghiari, a declarat liderul Consiliului Naţional Secuiesc, Jozsef Csapo, citat de MTI. Jozsef I. Csapo a transmis, sâmbătă, o scrisoare deschisă adresată parlamentarilor ungari. El le-a reamintit parlamentarilor ungari că au datoria constituţională de a da dovadă de responsabilitate faţă de etnicii maghiari din alte ţări. Csapo a subliniat că Parlamentul European a declarat în raportul său din 13 aprilie privitor la aderarea României la UE că această ţară trebuie să adopte măsuri speciale pentru protejarea comunităţii maghiare din Transilvania şi pentru respectarea principiilor guvernării locale şi ale subsidiarităţii. Ţinutul Secuiesc din centrul României este locuit în proporţie de 76 la sută de etnici maghiari, a spus Csapo, precizând că în întreaga Românie trăiesc peste 1,5 milioane de maghiari, majoritatea în Transilvania. "Am solicitat UE şi Parlamentului European ca România să nu fie primită în organizaţie atât timp cât nu garantează autonomia pentru Ţinutul Secuiesc", a explicat liderul CNS. Parlamentarii ungari au început săptămâna trecută discuţiile pe marginea rezoluţiei referitoare la Tratatul de aderare a României la UE.