Marcel Boloş, secretar de stat la MDRT
Marcel Boloş, şeful Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei Oradea, a fost numit secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de fostul deputat de Bihor, Eduard Hellvig.
Şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei Oradea ia locul lui Răzvan Murgeanu şi va fi responsabil de proiectele cu finanţare europeană. Schimbarea a fost efectuată prin decizie a premierului Victor Ponta. În 2008, Marcel Boloş, atunci director al Administraţiei Imobiliare Oradea, a anunţat în mod neaşteptat că se retrage atât de pe lista de candidaţi ai PDL la alegerile locale, cât şi din partid, în condiţiile în care abia intrase în PDL şi fusese anunţat ca şi component de bază al echipei cu care acest partid dorea să câştige Primăria Oradea. În final, Primăria Oradea a fost câştigată de Ilie Bolojan (PNL), iar Boloş a fost numit director executiv al Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională. Atribuţiile lui Marcel Boloş în fruntea DMPFI vor fi preluate de Marius Moş, şef serviciu în cadrul aceleiaşi direcţii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.