Ministrul Berceanu, aşteptat "ca pâinea caldă"
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, se va afla mâine în judeţul nostru. Anunţul l-a făcut prefectul Gavrilă Ghilea, care a declarat că speră ca vizita ministrului să fie de bun augur pentru Bihor. "Am discutat cu ministrul Berceanu săptămâna trecută şi i-am spus că e aşteptat ca pâinea caldă. Sper să găsim rezolvare măcar pentru problemele grave", a declarat prefectul de Bihor. Lucrările la şoseaua de centură trebuie continuate, "chiar dacă unii s-au pozat cu aceste lucrări, dar nu le-au plătit". Potrivit lui Ghilea, datoriile către firma constructoare sunt foarte mari, iar banii alocaţi de Ministerul Transporturilor vor acoperi doar ce s-a făcut până acum, nu continuarea lucrărilor. În ceea ce priveşte lucrările la Autostradă, acestea nu trebuie făcute distrugând casele oamenilor din zonă şi maşinile acestora prin deteriorarea drumurilor circulate de maşinile care duc materiale de construcţie. Menţionând că pentru drumul naţional Oradea-Deva vor fi organizate licitaţii, Gavrilă Ghilea a afirmat că trebuie găsite soluţii pentru reabilitarea drumului de la Oradea la Marghita, astfel încât să poată fi circulat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.