Nemulţumit de modul în care Guvernul răspunde la întrebări
Senatorul Ioan Mang şi-a prezentat, ieri, un bilanţ al activităţii sale în sesiunea parlamentară de toamnă. Astfel, acesta a menţionat că a susţinut 15 declaraţii politice, a adresat 32 de întrebări şi interpelări, având, în total 39 de luări de cuvânt. "În această sesiune am semnat trei moţiuni de cenzură şi o moţiune simplă", a precizat liderul social-democrat, adăugând că a semnat, totodată, 10 iniţiative legislative. Majoritatea întrebărilor şi interpelărilor au fost adresate Ministerului Educaţiei, restul vizând probleme legate de infrastructură, sănătate, pensii, plante etnobotanice etc. "Sunt total nemulţumit de modul în care Guvernul răspunde la întrebări şi interpelări", a declarat Mang, precizând că răspunsurile au avut apoape întotdeauna un caracter general şi au fost prezentate după expirarea termenului de 15 zile pe care Executivul îl are la dispoziţie. "Ministerul Educaţiei, în majoritatea cazurilor, a depăşit cu mult termenul de 15 zile", a menţionat Ioan Mang, adăugând că, în medie, răspunsurile veneau la o lună după adresarea întrebării, respectiv interpelării. "După 21 de ani de la Revoluţie, nu au realizat că Guvernul se află sub contzrolul Parlamentului, nu invers. De altfel, numărul mare de asumări de răspundere arată că Parlamentul nu ar trebui să existe", a mai menţionat senatorul PSD.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.