Eurodeputatul Laszlo Tokes i-a cerut, din nou, ieri, preşedintelui Traian Băsescu să medieze disputa pe care o are cu grupul eurodeputaţilor din PD şi care-i blochează acestuia integrarea în grupul parlamentar al PPE. Episcopul reformat a trimis în data de 4 ianuarie 2008 o scrisoare preşedintelui României, însă, până acum, nu a primit niciun răspuns.

Reprezentanţii Partidului Democrat în Parlamentul European încearcă să saboteze acceptarea episcopului reformat în grupul Partidului Popular European, prin demararea unei campanii de denigrare a acestuia. "Ţin să ridic, încă o dată, problema implicării domnului preşedinte în conflictul dintre mine şi PD. Noi, de la bun început, nu am vrut să exportăm conflictul româno-ungar la Bruxelles. Nu eu, ci cei de la PD sunt cei care au reiterat acest conflict şi au blocat integrarea mea în grupul PPE. Sper să nu ne înşelăm mizând pe sinceritatea preşedintelui Traian Băsescu", a declarat, ieri, Laszlo Tokes. Mai exact, Tokes speră că şeful statului va reuşi să-i convingă pe democraţi să nu-i mai pună piedici în încercarea de a intra în PPE. Episcopul orădean se bazează pe sprijinul principalului partid de opoziţie din Ungaria, FIDESZ, care, la rândul său, face parte din PPE. Liderul FIDESZ, Viktor Orban, a făcut, de altfel, campanie pentru alegerea lui Tokes în Parlamentul European. Laszlo Tokes consideră însă că situaţia se va rezolva şi nu va trebui să se gândească la aderarea la un alt grup parlamentar. "Am mai multe în comun cu această grupare decât mulţi alţi deputaţi din PPE", susţine deputatul european.

În cazul în care conflictul s-ar rezolva, Tokes a anunţat că va opta pentru comisia de politică externă, unde va putea reprezenta mai bine interesele minorităţilor naţionale. Cea de-a doua opţiune va fi pentru comisia de cultură şi culte a PE. Eurodeputatul Tokes s-a întors în această săptămână din Australia, unde s-a aflat într-o vizită de aproximativ o lună la invitaţia bisericii reformate de acolo.