În şase zile, între 2 şi 7 martie, au fost cinci scrisori - aproape de simetria perfectă: ziua şi scrisoarea - şi comunicarea prin răvaşe va continua, pentru că antipatiile la cel mai înalt nivel sunt pasămite teribile, iar Băsescu, Tăriceanu, Geoană nu se mai suportă "live". Şi cum preşedintele Băsescu face moda şi este imitat cu mare sârguinţă, el a fost cel dintâi care a trimis scrisoarea. Prin fax, lui Tăriceanu. Aceeaşi, un pic reciclată, a fost trimisă şi şefilor partidelor. Pe urmă, Mircea Geoană i-a scris şi el lui Băsescu. Urmat de Tăriceanu, apoi de Voiculescu. În virtutea discriminării pozitive, UDMR nu crede în scrisori, PD nu are nevoie şi PRM nici nu vrea să audă. După cum se ştie, scrisorile de până acum s-au învârtit obositor în jurul cozii: să fie sau nu alegeri europene pe 13 mai, să fie sau nu referendum, de ce să fie referendum, dacă se poate rezolva cu o lege. Metamorfoze pe această temă vor fi până la epuizarea variaţiilor conţinutului. Dacă Traian Băsescu este furnizor de stereotipuri, întrebarea este cât va rămâne în viaţă acest clişeu? Mâine-poimâine, prezidentul se plictiseşte şi încearcă altceva. Le-a făcut cam pe toate: declaraţii la cele mai potrivite ore, intervenţii cetăţeneşti prin emisiuni, ziceri pe pârtie, vorbe după discotecă sau, dimpotrivă, tăceri misterioase, cuvinte îndrăzneţe, cu iz de nesăbuinţă şi valoare de indicaţie. Şi a fost copiat cuminte aproape în toate. Pentru că Băsescu ştie să tacă, să vorbească şi să scrie atunci când trebuie. Scrisoarea poate avea trai lung. Şablonul este rezistent şi nu se va toci uşor. În primul rând, schimbul de misive la nivel înalt şi la vedere este de efect. Un asemenea mod de comunicare presupune mai întotdeauna existenţa unor situaţii grave şi care nu se pot rezolva pe altă cale. Plăcerea pentru dramoleta de orice fel n-a murit şi răspunsul, oricare ar fi, este aproape garantat. În al doilea rând, scrisoarea la vedere între personajele "hailaifului" politic este sigură. Într-o vreme în care a ajuns să predomine ideea fixă cum că telefoanele sunt ascultate şi sms-urile sunt interceptate de te miri cine şi în scopuri înfricoşătoare, cea mai sănătoasă este epistola scrisă în vitrină şi cu iluminaţie "a giorno". În al treilea rând şi nu pentru ultima oară, circulaţia scrisorilor salvează aparenţele şi mai dă o impresie firavă că nu suntem într-o ţară chiar cu totul scurtcircuitată. Da, Băsescu nu are ochi de Tăriceanu şi Geoană se face că nu e prieten de drum lung şi de nevoie cu liberalii, dar avem scrisori. Iluzia optică a aşa-zisului "dialog instituţional", alt tipar atât de drag curioasei amiciţii social-democrate-liberale, dar şi preşedintelui, este neîndoielnică. Streotipurile de acţiune sunt fireşti, la fel ca şi tipologiile politice. Am început prin a face totul în numele tranziţiei, democraţiei şi economiei de piaţă. Am continuat prin a face totul în numele integrării în NATO, apoi în UE. Am avut "tataie". Avem "marinaru", "prostănacu", "blonda de la Cotroceni", "moliceanu", "piticu", `frankenstein", "petroliberalii" şi peste toate "sistemul ticăloşit" şi "grupurile de interese transpartinice". Sunt folositoare ca repere pentru electoratul consumator şi uneori utilizarea lor te face şi câştigător. Lui Traian Băsescu a început să-i scârţie căruţa şi să nu se simtă prea bine de când s-a prins Călin Popescu Tăriceanu că nimerit ar fi să se facă băiat rău, la fel ca "marinaru". Riscul e atunci când transformarea continuă a clişeelor ajunge la o decadenţă primejdioasă. Întâi a fost bileţelul. A urmat rezoluţia pe diverse memorii, care se menţine la modă. Acum, mai nou, curge cu scrisori. Doamne fereşte să ajungă dosarul penal de VIP o banalitate la îndemână, la care să dai fuga una-două!