O alianţă PDL-PNL, posibilă când Crin Antonescu va eşua electoral
Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, ieri, că este de acord cu şeful statului că soluţia pentru România nu poate fi decât de dreapta şi a spus că PNL are şanse să-şi regăsească busola "când Crin Antonescu va eşua electoral", adică după alegeri. "Soluţia pentru România după 2012 nu poate fi decât de dreapta. Vorbind generic, PDL-PNL sunt de dreapta. Din păcate, în ultima perioadă, PNL s-a depărtat de propriul brand şi a acceptat îmbrăţişarea socialiştilor şi s-a depărtat de dreapta. Mai devreme sau mai târziu, PNL va afla că alegătorii au înţeles deriva acestui partid spre stânga", a precizat Voinescu. În opinia lui Sever Voinescu, este posibilă combinaţia politică între PDL şi PNL "doar dacă PNL revine la valorile sale, adică la dreapta".
MINTI PANDACULE! Mi-ai respins odata comentariul desi '"textul din imaginea alaturata'... era CORECT!, ..dar nu v-a convenit comentariul!""" ....SA TRAITI BINE...ca jumatatea de JOS A PUPULATIEI ROMANIEI IN ACEST MOMENT!!!
DACA UNII romani SUNT TAMPITI ( ca Incultul dar \"hotul\" de voturi in PARLAMENT - SEVER VOINESCU!) ,n-au decat sa VOTEZE \'\"gasca\" sau GASTILE DE OCAZIE [+ HAREMUL E.(H)UDREA-COCOSITA,R.ANASTASE,...Si ALTELE ...) a lui T.Basescu si o sa fie ROMANILOR....\"bine .. .cum MERITA!). CA NE ARATA DEJA BASESCU CUM \"SA TRAIM BINE!\" ...PRIN REPREZENTANTI ( ca inainte 1989 ,cand T.BASEscu era destul de mare prin SECU= predecesoarea S.R.I de astazi!!!- DESI T.BASESCU a fost sanctionat de PCR cu vot de BLAM...pentru -stie el si subordonatii lui de diverse nave DE CE!!) P.S AR mai fi de d spus si altele- dar cui ii pasa . DE ! \" IAR Atunci cand vezi MISEII... spre IZBANDA facand PUNTE (..furturi si minciunui pe toate planurile!!)...Nu te prinde lor TOVARAS,...TE-OR intrece NATARAII ..Si de-ai fi cu STEA IN FRUNTE!... (ca si merite ,patriotism intelectetc...!)...