Pensionarii din PSD ameninţă cu proteste
Vicepreşedintele Organizaţiei de pensionari a PSD Bihor, Ioan Chivari, a anunţat că în cursul acestei luni şi în luna noiembrie membrii organizaţiei vor picheta Prefectura, sediile partidelor din arcul guvernamental şi cabinetele parlamentarilor PDL şi UDMR, pentru a-i determina să nu voteze impozitarea tuturor pensiilor. Astfel, potrivit lui Chivari, vor avea loc proteste în faţa sediului Prefecturii Bihor, ocazie cu care vor fi demascate abuzurile liderilor locali ai PDL. Pensionarii se opun intenţiei de impozitare a tuturor pensiilor, indiferent de cuantumul lor. "Pensionarii cer doar un trai mai decent. Ei sunt speriaţi de aroganţa şi incompetenţa Guvernului Boc de a limita efectele crizei", a declarat Ioan Chivari. Acesta a anunţat că organizaţia de pensionari a PSD Bihor intenţionează să înfiinţeze cluburi în toate comunele mari şi oraşele din judeţ, unde se vor întâlni şi vor dezbate "măsurile antisociale luate de actuala putere". "Solicităm insistent tuturor aleşilor parlamentari şi locali mai mult respect pentru pensionarii care efectiv au contribuit la dezvoltarea societăţii", a mai menţionat vicepreşedintele organizaţiei de pensionari a PSD Bihor. Acesta a precizat că din cei 10.000 de membri ai PSD Bihor, 40% sunt pensionari.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.