Piuneze politice
Octavian Bot
? PD îşi râde în barbă. PNL a ajuns la greu. Doi foşti preşedinţi ai liberalilor au fost excluşi din partid. Tăcerea din PNL pare a fi liniştea de dinaintea furtunii.
? Distincţia stânga-dreapta a fost mereu o problemă a politicii româneşti. Identitatea de dreapta a fost râvnită de multe partide, însă, din păcate, niciunul nu a reuşit pe deplin. Nevoia de dreapta este mai mult decât evidentă, dacă vrem un sistem politic stabil şi echilibrat. Reorientarea de conjunctură a PD nu convinge. Liberalismul românesc post-decembrist nu a izbutit să tranşeze lupta pentru reprezentarea dreptei.
? La începutul anilor nouăzeci, liberalismul românesc era divizat. Situaţia convenea de minune FSN şi urmaşilor săi. Le place sau nu le place unora, m-am numărat mereu în avangarda bătăliei pentru consolidarea dreptei. Reamintesc care au fost cei mai importanţi paşi în unificarea liberală. 1993-Grupul Civic-Liberal, desprins din PAC, se unifică cu PL’93. 1995-Grupul Politic Liberal împreună cu o mică grupare din PAC se unifică cu PNL. Este momentul în care Mona Muscă se transformă în liberal. În anul 1996, PNL consolidat reintră în Parlament. Înaintea alegerilor din 2000, PNL absoarbe ceea ce a mai rămas din PAC şi PL ’93. PNL avea şansa să ocupe zona de dreapta. O şansă ratată. Prin prisma celor arătate, este inutil să le spun celor care numără mimetic şi prosteşte partidele din care am făcut parte, că sunt nişte caraghioşi, care, în loc să gândească, repetă papagaliceşte aceleaşi inepţii. În contextul întâmplărilor din PNL, întrebarea care se pune azi este: Dreapta românească, încotro(ceni)?!
? Inspectorul general al Poliţiei de Frontieră spunea că Omar Hayssam a fugit “prin falsă identitate”. Adică, nu cu paşaportul său. Bravo Nelule! Doar nu îţi închipuiai că era chiar atât de prost încât să se prezinte la graniţă, având scris pe frunte “eu sunt Bibicul”! Singurul care a plătit pentru dispariţia teroristului a fost nenorocitul de doctor de la penitenciar. Cam puţin.
? Mircea Dinescu ori e prost, ori face pe prostul. Sau, poate, crede că toţi românii sunt proşti. După ce s-a dovedit că numele lui Traian Băsescu figurează pe un tabel cu colaboratori ai securităţii, Dinescu, spre ruşinea lui, vrea să-l scoată nevinovat, spunând că nu era trecut numele de cod. Dacă numele de cod era chiar Băsescu? Licenţă poetică.
? Purtătoarea de cuvânt a guvernului, Oana Marinescu, apare din ce în ce mai încercănată. Ai impresia că întruchipează oboseala guvernanţilor.
? Recompensă pentru închiderea fabricii de alcool de la Sudrigiu - Vasile Blaga, cetăţean de onoare a(l) oraşului Ştei . Prin simetrie, urmează recompensa pentru fuga lui Omar Hayssam - cetăţean de onoare al Damascului.
? O nouă telenovelă: “Răpirea Elenei”. Îi credeam mai raţionali pe ziariştii care “au muşcat” la senzaţionala mărturie a unui infractor de drept comun, în procesul lui Omar Hayssam. Cât de tâmpit poţi să fii, să-ţi imaginezi că un bandit de talia lui Hayssam s-ar fi dat pe mâna unui infractor, ajuns fortuit în celulă cu el, povestindu-i că ar fi vrut să o răpească şi pe fiica Preşedintelui, iar scopul întregii răpiri ar fi fost debarcarea lui Băsescu?!
Comentarii
Nu există nici un comentariu.