Chiar dacă îi despart interesele de partid, mai mulţi membri ai unor formaţiuni politice din Bihor s-au asociat în vederea creării unui pol de dreapta activ şi unit. Clubul Dreptei îşi propune să consacre valorile politice ale membrilor formaţiunilor politice de orientare liberală, creştin-democrată şi conservatoare şi să identifice căile de realizare a unităţii dreptei. Ieri, la Hotelul Continental, câţiva dintre cei 57 de membri fondatori, în frunte cu Octavian Bot, s-au prezentat în faţa presei şi au avut prima dezbatere publică referitoare la doctrina pe care şi-au însuşit-o. Întâlnirea a reunit atât membrii unor partide politice aflate la guvernare, cât şi oameni de afaceri, medici, avocaţi, profesori şi oameni de cultură preocupaţi de ideologia dreptei. "Nu vreau să transform Clubul Dreptei într-un partid politic. Este o asociaţie între membrii unor formaţiuni politice, fără obligaţii. Clubul Dreptei vine să dea răspunsuri la diverse întrebări ale clasei politice. Nu suntem adversarii partidelor, ci vreau să unim anumite formaţiuni politice", a declarat Octavian Bot. Printre obiectivele pe care Clubul Dreptei şi le-a stabilit, se numără consultarea agendei politice şi implicarea în activitatea administraţiei publice locale, modalitatea de realizare a acestora fiind organizarea de simpozioane, dezbateri publice, întâlniri informale cu grupuri de interese, fundaţii şi partide politice. Cum printre fondatori se numără şi directorul Teatrului de Stat din Oradea, ceilalţi colegi de ideologie s-au gândit că cea mai bună locaţie pentru organizarea acestor "cafenele politice" este foaierul acestei instituţii de cultură. Astfel, în fiecare joi, începând cu ora 16.00, oamenii politici şi nu numai sunt invitaţi la şedinţele Clubului Dreptei.