PSD Bihor - Ajutoare pentru sinistraţii din Buzău şi Vrancea
Organizaţiile locale ale PSD, simpatizanţii acestui partid, precum şi cetăţeni ai municipiului Oradea s-au alăturat acţiunii umanitare derulate de social-democraţii bihoreni şi au donat peste 5 tone de alimente constând în ulei, făină, zahăr, conserve, orez, paste făinoase, mălai şi dulciuri (ciocolată, biscuiţi, napolitane). "Copiii, impresionaţi de situaţia celor care au suferit de frig şi foame, au donat hăinuţe şi pături pentru prietenii din judeţele Buzău şi Vrancea", se arată într-un comunicat de presă al PSD Bihor. Alimentele strânse în cele nouă zile au fost încărcate ieri, 22 februarie, în jurul prânzului, într-un camion pus la dispoziţie de Frigoexpres Oradea, şi transportate către Consiliul Judeţean Buzău, instituţie care se va ocupa de distribuţia lor către comunităţile şi persoanele din zonă aflate în cea mai mare nevoie. "Pe această cale dorim să mulţumim tuturor celor ne-au ajutat pentru efortul şi mobilizarea rapidă. Pentru cei loviţi de vitregiile naturii, mesajul membrilor PSD Bihor este unul de sprijin şi solidaritate: cu toţii ne dorim ca românii să treacă cu bine peste aceste momente grele din viaţa lor", se arată în comunicatul PSD Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.