Social-democraţii bihoreni au anunţat că, în acest an, 1 Mai este "Ziua muncii verzi", în care "strângem mizeria portocalie". Claudia Timofte, purtător de cuvânt al PSD Bihor, a declarat că la 1 Mai va debuta o campanie care va avea două componente: una ecologică, prin acţiuni de colectare a gunoaielor de pe spaţiile verzi, cealaltă politică, prin inaugurarea unui site unde vor fi semnalate cazurile de abuz şi corupţie ale PDL în judeţul Bihor. "1 Mai este momentul de început al unei campanii care se va încheia odată cu alegerile", a precizat Claudia Timofte. Astfel, luni, 2 mai, tinerii social-democraţi bihoreni vor desfăşura o acţiune de strângere a gunoaielor în Oradea, în zona Agrosem (în spatele Gării Ioşia). Tot luni va fi lansat şi site-ul www.carteaneagra.ro, unde cetăţenii pot semnala abuzurile şi cazurile de corupţie care îi au ca protagonişti pe reprezentanţii PDL. Social-democraţii au menţionat că în judeţul Bihor vor fi monitorizate toate instituţiile deconcentrate.