PD şi PNL se comportă, de la alegeri încoace, ca nişte copii răzgâiaţi, care preferă să nu ştie că au de împărţit terenul de joc cu alţii. Partidele din Alianţa "D.A." şi-au extins conflictul, monopolizând întreaga suprafaţă a politicii româneşti. Aşa s-a trezit PSD, care ar fi trebuit să le fie principalul adversar, trimis pe margine ca un copil gras şi timid, pentru care nu mai e loc în teren. Agresivităţii partidelor de la putere, PSD i-a contrapus până acum doar strigăte răzleţe de protest, şi acestea subminate de bănuielile de colaborare pe la spate, explicabilă prin speranţa că băieţii cei răi de pe gazon se vor îndura şi-l vor primi şi pe pufosul cel bleg alături de ei. Absenţa din teren este, de altfel, explicaţia pentru situaţia paradoxală în care se află astăzi opoziţia social-democrată. De la 37%, cât obţinuse în alegerile din 2004, PSD a ajuns, la jumătatea legislaturii, să fie cotat cu doar 21% din intenţiile de vot ale românilor. În mod surprinzător, în loc să contabilizeze puncte de pe urma prestaţiei aiuristice a celor de la putere, evident mai preocupaţi de gâlceava dintre ei decât de actul guvernării, PSD a scăzut treptat în sondaje, atingând un punct critic. Experimentul Geoană pare să fi costat destul de mult partidul. Reforma a rămas o vorbă-n vânt, pentru că nu se schimbă nimic dacă nu faci altceva în sensul ăsta decât să strigi de dimineaţa până seara: lume, lume, eu mă reformez, uită-te la mine, lume, ce mă mai reformez! Cam la atât s-a rezumat proiectul inovator al lui Geoană, părând copiat după cel al tizului său care se agita în decembrie ’89, urmând îndemnul: „Mircea, fă-te că lucrezi!”. De altfel, şi popularitatea fostului ministru de externe s-a prăbuşit într-un an şi jumătate. Înainte de a-l învinge pe Iliescu în cursa pentru preşedinţia partidului, în aprilie 2005, Geoană era cotat cu 60% în topul popularităţii, plasându-se al doilea după Băsescu. În scurt timp, însă, lumea şi-a dat seama câte parale face băiatul care ştie să dea bine prin saloane diplomatice, dar încurcă sfecla cu varza prin pieţe. Din octombrie anul trecut, a început descreşterea sa în sondaje, ajungând luna trecută la doar 33%, fiind întrecut până şi de Emil Boc. În aceste condiţii, orice om responsabil şi-ar pune problema retragerii acolo unde se pricepe, adică-n diplomaţie, în cazul de faţă, unde ar putea medita în linişte la descifrarea unui secret aparent de nepătruns: cum poţi pierde aproape jumătate din popularitatea ta şi din intenţiile de vot ale partidului pe care-l conduci, aflându-te în opoziţie? Dar Geoană, atins ca tot politicianul român de febra măririi, cea care doboară fără milă firile slabe ce-i cad pradă, se încăpăţânează să creadă că va face în viitor ceea ce nici măcar n-a schiţat până acum. Nu rămâne în urma mandatului său din fruntea PSD nimic altceva decât ecoul unor petreceri de copii de bani gata, îmbrăcaţi în roşu şi zbânţuindu-se pe ritmul cântecelor dedicate lui Che Guevara. Cam atâta legătură, de altfel, este între PSD şi stânga câtă e şi între cei care ţin faţa acestui partid şi idealismul revoluţionarului care a renunţat la avantajele puterii ca să se sacrifice pentru ideile sale. Deşi artizan doar al unor coafări de imagine, şi acestea, după cum se vede, lipsite de succes, Geoană pare decis să nu lase din mână conducerea, formală, a partidului. Tocmai le-a trimis o scrisoare membrilor PSD, în care le dă de veste că în curând va organiza un referendum intern, urmat de un Consiliu Naţional în noiembrie şi un Congres Extraordinar în decembrie. Deocamdată, preşedintele PSD refuză altă temă de discuţie la Congres decât modificările la Statut, propunându-şi să-şi ducă mandatul de doi ani până la capăt, ceea ar amâna alegerile interne până în primăvară. Tot mai multe voci cu greutate în partid susţin, însă, că alegerile anticipate ar prinde PSD pe picior greşit, mai ales că actuala conducere nu pare capabilă să oprească scăderea în sondaje, cu atât mai puţin să pornească la ofensivă împotriva Puterii. De altfel, nu puţini sunt cei care se întreabă dacă îşi doreşte cu adevărat echipa actuală această ofensivă. În acest context, se afirmă tot mai răspicat pretendenţii la şefia PSD. Despre perspectivele acestora, în numărul viitor.