Senatul respinge proiectul de reabilitare a faţadelor clădirilor
Senatul a respins, ieri, proiectul de lege privind măsurile de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, iniţiată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, decizia urmând să fie luată de Camera Deputaţilor. "Actul normativ stabileşte cadrul legislativ prin care deţinătorii clădirilor care prezintă risc avansat de deteriorare sunt obligaţi să ia măsurile necesare pentru realizarea lucrărilor de reabilitare structural-arhitecturală a anvelopei clădirilor. De asemenea, proiectul de act normativ stabileşte şi obligaţia pentru autorităţile administraţiei publice locale în scopul supravegherii aplicării acestei legi şi notificării deţinătorilor asupra obligaţiilor ce le revin", a spus, la începutul dezbaterii, secretarul de stat în MDRT, Eugen Curteanu. Supus la vot, proiectul de lege nu a întrunit majoritatea voturilor senatorilor prezenţi, înregistrând 31 de voturi "pentru" şi 28 "împotrivă", unii dintre senatorii prezenţi nevotând. Acest proiect este similar celui adoptat de Consiliul Local Oradea, dar care a fost anulat în urma deciziei definitive şi irevocabile a instanţei de contencios administrativ care a admis contestaţia făcută de Prefectura judeţului Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.