Uniunea Civică a Maghiarilor Bihor are membri care vor participa la alegerile locale din iunie în calitate de candidaţi independenţi sau pe listele Acţiunii Populare, în comunele Tămăşeu, Tărcaia, Cherechiu. Sălacea şi Paleu. Pentru Oradea, nu au reuşit să depună decât candidatura copreşedintelui Orban Mihaly, care se va bate pentru un loc în Consiliul Local. Deputatul Szilagyi Zsolt a strâns cu câteva sute de semnături mai puţin decât numărul necesar înscrierii în cursa pentru Primăria municipiului Oradea. Acesta a declarat că, acum, aşteaptă ca UDMR să câştige fotoliul de primar, având în vedere că liderii acestei formaţiuni politice afirmau, în urmă cu câteva luni, în presa maghiară, că singurul impediment în calea atingerii acestui ţel era candidatura copreşedintelui UCM. Liderii UCM susţin că UDMR a depus contestaţii în mai multe judeţe împotriva candidaţilor "civici" maghiari, adăugând că partidul condus de Marko Bela este preocupat mai mult de păstrarea monopolului asupra populaţiei maghiare, decât de o reprezentare cât mai bună a acesteia. "S-au făcut presiuni indirecte asupra noastră din partea UDMR, prin mesageri", a afirmat Szilagyi, completat de Orban care a adăugat că mulţi dintre cei care au semnat pentru candidaturile membrilor UCM au fost hărţuiţi, dând exemplu cazul susţinătorilor din Tămăşeu, cărora li s-a spus că "dacă nu-şi retrag semnăturile nu vor mai primi pământ". Szilagyi Zsolt a precizat că speranţele maghiarilor care-şi doresc pluralism politic "au fost nimicite temporar", urmând ca UCM să se prezinte la alegerile generale.