Statutul ariilor protejate, susţinut de deputatul Cornel Popa
Deputatul Cornel Popa a susţinut, în această săptămână, în plenul Camerei inferioare a Parlamentului, o declaraţie politică, în care şi-a făcut publică intenţia de a reglementa prin lege statutul ariilor protejate. Această declaraţie politică a fost prilejuită de Ziua Europeană a Parcurilor Naturale şi a Ariilor Protejate.
Parlamentarul bihorean a ţinut să aducă un "elogiu" bogăţiilor naturale ale României, precizând că suprafaţa totală a rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi naturale din România este de 1.203.340 de hectare, reprezentând 5,04% din teritoriul ţării, urmând ca, până la finele anului 2007, anul aderării la UE, suprafaţa ariilor naturale protejate să crească, atingând procentul de 20%. "Putem susţine că avem cu ce ne mândri, dar haideţi să lăsăm mândria la o parte, pentru că nu e suficient, şi să începem să fim mai respectuoşi cu natura şi să ne gândim cum putem să protejăm mai bine bogăţiile sale, pentru ca generaţiile viitoare să se poată bucura în continuare de ele", a declarat Cornel Popa, care a adăugat că turismul, în România, poate constitui o sursă importantă de venituri pentru bugetul statului şi, automat, pentru populaţia ţării. Acesta consideră că, prin turism, se pot crea condiţii prielnice unei dezvoltări sănătoase în regiuni mai puţin favorizate din punct de vedere economic, care au în schimb bogăţii naturale demne de invidiat, prin crearea de noi locuri de muncă, prin banii care se pot obţine dintr-o gestionare mai bună a zonelor care deţin arii protejate sau parcuri naturale. "În ceea ce mă priveşte, unul dintre obiectivele pe care doresc să le ating în acest mandat este ca, într-un timp cât mai scurt, să reglementez prin lege, statutul ariilor protejate în vederea conservării şi dezvoltării durabile şi să promovez dezvoltarea economică bazată pe turism în zonele cu potenţial turistic", a mai precizat deputatul Cornel Popa.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.