Restructurarea Guvernului va menţine raportul de forţe în Coaliţie şi va presupune inclusiv reducerea numărului de agenţii guvernamentale, proces care va fi decis de către primul-ministru dacă miniştrii nu vor avea curajul să adopte astfel de măsuri, a declarat premierul Tăriceanu. El a precizat că planul de restructurare a Executivului prevede în principal restrângerea numărului de secretari de stat şi agenţii guvernamentale, precum şi descentralizarea activităţilor unor ministere la nivel judeţean, cu scopul de a creşte eficienţa administraţiei în rezolvarea problemelor populaţiei şi gradul de absorbţie a fondurilor europene, inclusiv după aderarea României la UE. Premierul i-a avertizat pe miniştri că îşi va impune din nou punctul de vedere în cazul în care va constata că propunerile acestora de restructurare a aparatelor de lucru şi a agenţiilor guvernamentale reprezintă doar "o uşoară cosmetizare". "S-ar putea ca unii miniştri să aibă anumite nemulţumiri, dar vreau să-i văd acum trecând la acţiune şi aştept rapid punctul lor de vedere. Declaraţiile (ale miniştrilor, după propunerea de restructurare a premierului din şedinţa de miercuri a Guvernului n.r.) fac diferenţa dintre vorbe de clacă şi fapte. Dacă unii miniştri nu vor avea curajul să adopte măsuri, se va impune o decizie la nivelul primului ministru", a spus Tăriceanu. Şeful Guvernului a precizat că este dispus să cedeze altor instituţii o parte dintre agenţiile guvernamentale pe care le coordonează, dacă va fi posibil. El a arătat că agenţiile aflate în subordinea Guvernului nu formează aparatul de lucru al premierului, prin intermediul Cancelariei, şi că vrea să elimine această impresie. El a amintit însă că există ministere în subordinea cărora funcţionează mai multe agenţii sau autorităţi decât în coordonarea Cancelariei. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut, săptămâna trecută, membrilor Guvernului să formuleze propuneri pentru reducerea numărului de secretari de stat, în întreaga administraţie centrală, în medie cu 30%. Solicitarea a venit după ce premierul a constatat că ministerele nu i-au prezentat proiectele privind restructurarea administraţiei. Tăriceanu a mai cerut ca propunerile de restructurare şi reorganizare a agenţiilor aflate în subordinea Guvernului sau a premierului să fie prezentate până la jumătatea lunii august, urmând ca astfel de măsuri să fie prezentate până la finele lunii august şi pentru aparatul de lucru al Executivului. Propunerile de restructurare a agenţiilor aflate în coordonarea ministerelor vor fi prezentate până la jumătatea lunii august de către ministerele de resort, concomitent cu delegarea unora dintre atribuţiile administraţiei centrale către autorităţile locale. Unii miniştri, în special ai PD, au obiecţii în privinţa reducerii numărului de secretari de stat, ministrul Justiţiei, Monica Macovei, anunţând clar că nu vrea să renunţe la vreun secretar de stat deoarece consideră că eliminarea acestor posturi din ministere nu trebuie să se facă "aritmetic", ci să se ţină cont de activitatea fiecăruia. Ministerul Justiţiei are chiar un punct de vedere scris pe această temă în care prezintă argumentele pentru care ministerul trebuie să rămână cu trei secretari de stat, nu cu doi, aşa cum a prevăzut Secretariatul General al Guvernului.