Alianţa D.A. încă mai respiră, Guvernul suflă anevoios, PSD e tot în opoziţie şi preşedintele s-a repliat la Cotroceni, pregătindu-se de noi hărţuieli. Alegerile europene vor fi cândva. Aparent nimic nu s-a schimbat după ziua de 12 martie, deşi totul pare altfel. Premierul Tăriceanu şi-a făcut luni numărul de băiat rău, dovadă că uneori jocurile nu se conduc doar după stările matinale ale preşedintelui Băsescu. Le-a făcut cu consecvenţă şi a obţinut ceea ce a dorit: amânarea alegerilor europene, un scrutin faţă de care electoratul nu se omoară cu interesul şi nici partidele nu se ulcerează de grijă. Şeful Guvernului pare să fi împrumutat pe termen nedefinit armele şi manierele prezidentului. Armele vor fi păstrate şi întreţinute cu grijă, stilul se va îmbunătăţi şi întreg arsenalul va fi scos, fluturat pentru descurajare sau chiar folosit de câte ori va fi necesar. Dacă se adaugă şi înzestrările conexe, adica maşinăria de sunete Antonescu-Orban se poate zice că prim-ministrul este fericitul stăpân al unei sinergii bine unse. În schimb sinergia lui Traian Băsescu cu partidul său de suflet, PD pare să fie un pic gripată. Bineînţeles că nemiloşii de serviciu ai democraţilor, redutabilul Vasile Blaga şi ministresa fără de partid Monica Macovei s-au revoltat de zor şi nu şi-au pus autografele pe ordonanţa care a îngropat europenele. Desigur că PD a adus PNL cu japca la CNC şi cochetează cu ideea de a-l lăsa pe Tăriceanu fără sprijin politic. Dar mai sunt şi vorbele echivoce ale lui Videanu şi lipsa totală şi destul de evidentă a poftei PD de a se aşeza pe scaunele cu arcuri sărite ale opoziţiei. Pragmatismul vioi şi bine aplicat al PD, care nu ar vrea să se dea dus din fruntea bucatelor, nu prea rezonează cu gândurile supărate ale preşedintelui. Această disonanţă, greu perceptibilă, aparent amortizată de declaraţii categorice, ţine Alianţa în viaţă şi Guvernul viu. Idila preşedintelui Băsescu cu PD nu mai este un `pas de deux" perfect, dar paradoxal ar putea fi întărită de atacurile tot mai dese şi mai insistente ale inamicului comun: PNL. PD nu se dă plecat şi liberalii ar face cam tot ce se poate ca să se lepede de ei. Inclusiv folosindu-se de mercenarii UDMR, de prietenii nefireşti de la PSD, de aşa-zisa restructurare a Guvernului. PD nu îl mai are decât pe Băsescu, ceea ce nu-i puţin deloc, dar nici îndeajuns. Niciodată n-a fost în Alianţă mai rău. Involuţia relaţiei PNL-PD s-a accelerat de când frâiele căruţei liberale au fost apucate energic de aripa inflamată a partidului. Teoretic, Alianţa există, că aşa-i mai comod. Practic, în Alianţa s-a instalat starea de "în pat cu duşmanul". Se poate trăi şi aşa, dar fatalmente unul dintre parteneri îşi va lua lumea în cap şi va pleca de acasă. Însă acasă este atât de confortabil, încât traiul comun ar putea continua într-o ostilitate suportabilă. Cât despre "elementul Băsescu` - este la regenerare şi transformare. Preşedintelui nu i-au murit îndemânările cameleonice şi nu i-a secat putinţa de a surprinde. În 12 martie, după ce s-a dus nedorit la Guvern şi a fost scărmănat de Tăriceanu, în Traian Băsescu s-a trezit preşedintele. În sensul normal al acestei treziri. A recunoscut că nu i-a ieşit `pasenţa` şi că, de la înălţimea funcţiei şi din liniştea Cotrocenilor, va rămâne consecvent crezurilor şi judecăţilor sale. Dovadă de statornicie a judecăţilor a fost şi că nu l-a vrut pe liberalul Cioroianu cu niciun preţ. Ce-ar fi dacă într-un ipotetic "mâine" ne-am trezi cu un Traian Băsescu care ne-ar conduce după metoda lui Ion Iliescu? În linişte şi în spatele uşilor închise. Este o prezumţie care te umple de fiori.