Tokes îi scrie Patriarhului Daniel - Acuze către stat şi BOR
Europarlamentarul Tőkés László cere patriarhului Daniel să adopte o poziţie în cazul fostului sediu al BNR din Sfântu Gheorghe, clădirea fiind dată în folosinţa Bisericii Ortodoxe, întrucât, potrivit fostului episcop, "organele puterii de stat favorizează BOR în detrimentul comunităţilor minoritare.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Biroul de Presă al deputatului în PE Tőkés László, Consiliul Judeţean Covasna a pierdut, iar Biserica Ortodoxă Română a intrat în posesia clădirii fostului sediu al Băncii Naţionale Române din Sfântu Gheorghe. În calitatea sa de fost episcop al Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, Tőkés László s-a adresat, joi, într-o scrisoare, Preafericirii Sale Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, aducându-i în atenţie cazul de la Sfântu Gheorghe, care "prin natura şi consecinţele ei pune într-o lumină nedorită cooperarea dintre Bisericile din România", precum şi faptul că "acest caz pare să demonstreze că, prin deciziile luate, organele puterii de stat favorizează Biserica Ortodoxă Română, în detrimentul comunităţilor minoritare". În scrisoarea sa, Tőkés László a arătat că "acest caz scandalos este o insultă profundă la adresa demnităţii comunităţilor bisericeşti şi minoritare din România, având în vedere că populaţia oraşului Sfântu Gheorghe este preponderent de etnie maghiară", se arată în comunicat. Europarlamentarul arată că într-o localitate cu populaţie majoritară maghiară a fost acordat, "din nou", un imobil valoros bisericii româneşti, "în timp ce de peste două decenii bisericile istorice maghiare se află încă în imposibilitatea de a-şi recupera propriile bunuri imobiliare confiscate de regimul comunist". Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei a câştigat, la începutul anului 2010, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dreptul de a folosi o clădire din centrul municipiului Sfântu Gheorghe, care este fostul sediu al Băncii Naţionale a României (BNR), aflat până atunci în administrarea Consiliului Judeţean Covasna. Primăria Sfântu Gheorghe voia să obţină fostul sediu al Băncii Naţionale Române pentru a transfera aici o parte din serviciile pe care le are în subordine. Imobilul a găzduit, înainte ca Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei să câştige dreptul de a-l folosi, mai multe instituţii subordonate Consiliului Judeţean Covasna. După sentinţă, clădirea a fost evacuată, iar spaţiile eliberate sunt de atunci nefolosite. La finele lunii mai, Consiliul Judeţean Covasna a fost somat de RAAPPS să predea fostul sediu al BNR din centrul municipiului Sfântu Gheorghe, în caz contrar autoritatea locală urmând să fie executată silit.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.