Trei miniştrii numiţi lideri interimari la filialele judeţene PSD
Delegaţia Permanentă a PSD a decis numirea a 11 preşedinţi interimari de organizaţii judeţene ale partidului, printre care miniştrii Ioan Talpeş la Caraş Severin, Mihai Tănăsescu la Hunedoara şi Marian Săniuţă la Prahova. Preşedintele PSD Adrian Năstase a precizat, sâmbătă, că Delegaţia Permanentă a partidului a fost de acord cu demisia unor preşedinţi ai filialelor şi numirea în locul acestora, pe lângă cei trei miniştri, şi a lui Ilie Sîrbu la organizaţia Timiş, Dumitru Bontaş la Bacău, Ioan Vărgău la Tulcea, Dimitrie Muscă la Arad, Constantin Tudor la Călăraşi, Ion Munteanu la Neamţ, Ilie Lascu la Brăila, Nicolae Bădălău la Giurgiu. Năstase a explicat că Talpeş şi Tănăsescu vor merge în judeţele respective pentru "a fixa lucrurile, pentru a pune lucrurile pe şine". El a precizat că înlocuirile au fost făcute în zonele în care PSD avea probleme.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.