Preşedintele UDMR, Marko Bela, s-a declarat mulţumit, ieri, de modul în care organizaţiile teritoriale şi cele locale ale Uniunii au reuşit să valorifice rezultatele alegerilor, contribuind "în foarte multe situaţii" la formarea unor majorităţi în consilii. Marko a afirmat, într-o conferinţă de presă, că, în urma negocierilor la nivel local, Uniunea a obţinut în mai multe zone funcţii de viceprimar şi vicepreşedinte de consiliu judeţean. Liderul UDMR a amintit că organizaţia pe care o conduce are viceprimari în Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Oradea, Zalău, în alte oraşe şi în foarte multe comune, precum şi vicepreşedinţi de consilii judeţene în Covasna şi Harghita, dar şi în Mureş, Bihor şi Cluj. Marko a mai spus că vineri, 27 iunie, la Târgu Mureş se întrunesc preşedinţii organizaţiilor teritoriale ale UDMR, prilej cu care se va face o analiză foarte serioasă a alegerilor locale.