Consiliul Reprezentanţilor Unionali a adoptat, sâmbătă, la Târgu Mureş, cu o singură abţinere, o declaraţie de principiu privind continuarea negocierilor cu Alianţa D.A. PNL-PD, în vederea formării viitorului Guvern. Preşedintele UDMR, Marko Bela, a fost mandatat să continue negocierile în vederea formării viitorului Guvern. Băsescu spune adio PD Preşedintele ales al României, Traian Băsescu, s-a retras, sâmbătă, din Partidul Democrat, delegându-şi toate atribuţiile preşedintelui executiv al formaţiunii, Emil Boc, care va asigura interimatul la conducerea PD până la Convenţia Naţională din mai 2005. Băsescu a subliniat, din nou, că premierul României va fi cel anunţat în campania electorală - Călin Popescu Tăriceanu. Băsescu a mai arătat că nu va accepta "nici o clipă guvernarea de dragul puterii" şi că nu va permite nici unei instituţii a statului să guverneze altfel "decât pentru poporul român". Băsescu a mai arătat că oameni din Alianţă vor avea posturi importante în administraţie şi în Executiv, avertizându-i însă pe aceştia să nu cumva "să li se urce puterea ca cap", avînd în vedere că puterea trebuie exercitată "pentru popor nu pentru partid". De asemenea, aceştia vor trebui să respecte legile, pentru că, altfel, vor fi primii cu care Băsescu va fi "necruţător". "Dacă nu înţelegeţi aceste lucruri acum, nu va fi nici o deosebire între administraţia anterioară şi administraţia voastră", a completat Băsescu. Tot sâmbătă, în cadrul Colegiului Director al PD, s-a luat decizia ca vicepreşedintele democrat Adriean Videanu să preia conducerea Organizaţiei PD Bucureşti, înlocuindu-l în funcţie pe Vasile Blaga, care şi-a dat demisia din partid, fiind numit şeful Administraţiei Prezidenţiale Lupii... moralişti Partidul Umanist nu a luat o decizie definitivă cu privire la susţinerea unei anumite formule a majorităţii parlamentare, dar, din punct de vedere al moralităţii politice, PUR se va afla alături de PSD în formarea acestei majorităţi, precizează un comunicat remis, sâmbătă, de această formaţiune politică. BND+PD+PNL+UDMR Reprezentanţii PNL-PD şi cei ai Blocului Naţional Democrat (BND) au semnat, ieri, un protocol de colaborare prin care senatorii şi deputaţii PBND vor susţine Alianţa D.A. în Parlament. Potrivit protocolului, parlamentarii BND vor susţine candidaţii Alianţei pentru preşedinţia celor două Camere şi vor acorda votul de investitură guvernului PNL-PD. De asemenea, parlamentarii BND vor susţine toate iniţiativele legislative ale Guvernului Alianţei şi vor susţine Executivul în toate moţiunile simple şi de cenzură. Iniţial, BND a intrat în Parlament cu cinci reprezentanţi, pe listele PRM. După ce au anunţat desprinderea de partidul condus de C.V. Tudor, liderii BND au spus că din grupul lor fac parte 17 persoane, zece deputaţi şi şapte senatori. Potrivit unor surse parlamentare, este vorba despre unii senatori şi deputaţi de la PSD şi PUR care vor susţine Alianţa din postura de independenţi. Guvern nou de Revelion Miniştrii Guvernului Alianţei D.A. şi noii prefecţii vor fi instalaţi foarte rapid, până la sfârşitul anului, pentru a putea pune în mişcare întregul aparat administrativ, a declarat, sâmbătă, Călin Popescu Tăriceanu, premierul desemnat al PNL-PD. Liderii Alianţei D.A. propun, în aceste zile, diverse variante legate de componenţa viitorului Guvern, cea mai sigură informaţie fiind că Adriean Videanu (PD) va fi vicepremier. Potrivit unor surse din Alianţă, Videanu ar putea deţine portofoliul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului sau Economiei şi Comerţului. Ministerul Finanţelor va reveni, aproape sigur, PNL. Fotoliul ministerial ar putea fi ocupat de Dan Radu Ruşanu. Dacă PNL va prelua ministerele Economiei şi Finanţelor, PD va conduce ministerele Internelor şi Apărării. La acesta din urmă ar dori să revină Sorin Frunzăverde, însă unii democraţi susţin că Băsescu nu mai vrea în noul Guvern nici un fost ministru. În aceste condiţii, Apărarea ar putea reveni lui Gheorghe Albu sau lui Cezar Preda. Ministerul de Externe ar putea fi condus de Mihai Răzvan Ungureanu, propus de PD. La Agricultură va fi instalat, după toate probabilităţile, Gheorghe Flutur, iar la Educaţie, Andrei Marga (ambii PNL). Ministerul Muncii ar putea fi condus de Gheorghe Barbu (PD). Conform unor surse din Alianţă, UDMR va primi Ministerul Sănătăţii şi un post de secretar de stat la Lucrări Publice pentru Laszlo Borbely. Ministerul Mediul ar putea fi condus de PD, prin Aurel Pană. Ministerul Justiţiei este încă disputat de PNL şi PD. Un alt minister aflat încă în discuţie între PNL şi PD este cel al Culturii. Liberalii ar vrea să o promoveze pe Mona Muscă. Ea însă doreşte să rămână la Camera Deputaţilor, unde ar putea fi aleasă, astăzi, în postul de preşedinte.