Președintele Klaus Iohannis a declarat ieri în Parlament, că în privința încuviințării cererilor justiției lucrurile nu stau bine, adăugând că o Românie puternică e cea în care nimeni nu e mai presus de lege, iar corupția la vârf nu reprezintă o vulnerabilitate la adresa funcționării statului.

Preşedintele a prezentat Strategia Națională de Apărare a Țării, prilej cu care a amintit că în urmă cu şase luni a propus Parlamentului "un parteneriat care să redea încrederea cetățenilor în această instituție și să aducă un alt mod de lucru în politică".

"În cadrul acestui parteneriat sunt proiecte care au fost duse la bun sfârșit și reprezintă pași înainte în raport cu așteptările cetățenilor, fapt ce se cuvine apreciat. Nu sunt foarte mulțumit de toate rezultatele, dar sunt conștient de faptul că, politic vorbind, s-a găsit un minim numitor comun. Nu același lucru, din păcate, îl pot spune despre soluția pentru asigurarea dreptului de vot al românilor din diaspora, respectiv votul prin corespondență. În ciuda angajamentului public făcut, nu constat o voință politică reală a majorității de a promova un asemenea proiect. Nici în privința încuviințării cererilor justiției lucrurile nu stau mai bine. Dimpotrivă. O Românie puternică este aceea în care nimeni nu e mai presus de lege, iar corupția la vârf nu mai reprezintă o vulnerabilitate la adresa funcționării statului", a afirmat șeful statului.

El a mai spus că "marele păcat" al ultimilor 25 de ani a fost confuzia dintre persoane și instituții sau funcții.

"Atunci când vin în fața dumneavoastră și spun că Parlamentul trebuie să lase justiția să-și facă treaba, nu o fac ca individ, în nume propriu și nu mă adresez unor persoane particulare. O fac în calitate de Președinte, care are o răspundere și vorbesc reprezentanților unei alte instituții", a declarat el.

Iohannis a precizat că "în România puternică a avea o funcție nu este un privilegiu personal, ci o responsabilitate care implică o conduită, iar oamenii politici, mai ales la cel mai înalt nivel, înțeleg că nu se reprezintă pe sine".

"Comportamentul fiecăruia dintre noi implică o țară întreagă, imaginea ei în Europa și în lume, iar fiecare gest are consecințe politice și impact public", a continuat președintele. El a mai spus că a spus de la început că "România își va găsi treptat acea stare în care e normal să respecți legea, în care e normal să ai un minimum de decență în politică și să faci un pas în spate atunci când afectezi imaginea propriei țări, în care e normal să separi instituțiile de persoane particulare".

Strategia Naţională de Apărare 2015-2019, intitulată "O Românie puternică în Europa şi în lume", este structurată pe patru capitole: Definirea intereselor şi obiectivelor naţionale de securitate; Evaluarea mediului internaţional de securitate; Ameninţări, riscuri şi vulnerabilităţi; Direcţii de acţiune şi principalele modalităţi pentru asigurarea securităţii naţionale a României.