Crişana Digitală
Cetățeanul surmenat
Lumea a luat-o razna. Măcar de data asta, România nu putea să rămână de căruță. Sau țara asta e razna demult? * Viitorul, însă, arată splendid! Makaveli, ăla de la făcut Șoșonica „mare om politic”, a sărit la gâtul senatorului suveranist Ninel Peia cum că l-ar fi păcălit ca, pentru 200.000 de euro, să se retragă din cursa pentru primăria Bucureștilor, în favoarea Ancăi Alexandrescu. Dar el n-a văzut banii nici până azi. Ninel, PeEl!
Cetățeanul surmenat
Probabil e o idee mai bună să pariezi pe victoria lui Trump în Iran decât pe viitorul coaliției de guvernare din România. Săptămâna trecută a fost o adevărată întrecere socialistă, niciun partid de la Putere n-a ratat ocazia să vorbească despre divorț. E ca-n bancul cu Bulă, familia lui, toți muritori de foame, și soră-sa gravidă; „Numai asta ne mai lipsea”! Pe lângă numeroasele crize care sunt și care vor veni, doar criza guvernamentală ne lipsește.
Crişana TV
Ca în fiecare an, înainte de Paști, a fost organizată Colecta Națională de Alimente, eveniment ce are ca obiectiv să asigure cele necesare sărbătoririi decente a Paștilor pentru cât mai mulți semeni vulnerabili din punct de vedere financiar.
Intrebarea Zilei
Credeți că este utilă participarea României la Târgurile internaționale de turism?



Comentarii
Nu există nici un comentariu.