Întreaga creştinătate prăznuieşte, astăzi, Adormirea Maicii Domnului, o sărbătoare numită popular de români Sântămăria Mare şi întâmpinată de credincioşi cu un post de două săptămâni. În legătură cu sfârşitul vieţii Fecioarei Maria se foloseşte din vechime termenul de "adormire", iar în istoria creştinismului oriental acest eveniment a început să fie marcat din secolul al VII-lea, în timpul împăratului bizantin Mauriţiu. În acelaşi veac, sărbătoarea a fost introdusă şi la Roma de către un papă grec, Sergiu I, pentru ca în secolul următor termenul de "adormire" să fie înlocuit la catolici cu cel consacrat astăzi "asumpţiune" (ridicare). Deşi Scriptura nu spune nimic despre moartea Maicii Domnului, ultima menţionare a Fecioarei Maria în Noul Testament aflându-se în primul capitol al cărţii "Faptele Apostolilor", scrierile aprocrife se întrec în a oferi informaţii despre acest fapt. Astfel, potrivit tradiţiei, în momentul în care Dumnezeu a hotărât să o cheme la El pe Maica Domnului, a înştiinţat-o despre acest lucru prin intermediul unui înger, cu trei zile înainte, pentru a se pregăti în vederea mutării la cer. Atunci, ea a împărţit celor săraci veşmintele şi bunurile sale şi, după ce s-a recules în acelaşi loc de pe Muntele Măslinilor unde se rugase şi Isus Hristos în Joia sfântă, s-a întors acasă pentru a-şi da sufletul. Sosirea apostolilor lui Isus la casa Maicii Domnului se va fi produs, potrivit tradiţiei, după ce Fecioara Maria s-a stins din viaţă. Printre ucenicii lui Isus care au vegheat-o timp de trei zile pe Fecioara Maria nu se afla însă şi apostolul Toma. Acesta, sosit mai târziu, întristat că nu reuşise să vadă şi el chipul adormit al Maicii Domnului, le-a cerut celorlalţi deschiderea mormântului. Numai că, odată mormântul deschis, cei prezenţi au constatat absenţa trupului Fecioarei Maria şi i-au găsit doar giulgiul. Astfel, după credinţa Bisericii creştine, trupul Maicii Domnului n-a putrezit, fiind mutat de îngeri la ceruri. În Panteonul românesc, Fecioara Maria, denumită Sântămăria Mare la Adormire (15 august) şi Sântămăria Mică la Naştere (8 septembrie), este foarte importantă, cele două sărbători fiind legate de înnoirea timpului la Anul Nou Biblic, celebrat în preajma echinocţiului de toamnă. În popor se spunea că de Sântămăria Mare se adună ultimele plante de leac şi se poate afla cum va fi toamna pe cale să vină. De exemplu, dacă înfloresc trandafirii pe la Sfânta Maria, toamna va fi lungă. Sătenii obişnuiau să împartă struguri şi prune pentru sufletul morţilor în această zi. În practicile magice, Maica Domnului este invocată de fete să se mărite, de femei să nască uşor, de mame să aibă copii sănătoşi, de descântătoare să vindece bolile. În basme ajută eroinele să iasă din impas, dar le pedepseşte cu asprime când încalcă interdicţiile impuse de ea, ca o adevărată mamă, arată cercetătorul Ion Ghinoiu în volumul "Zile şi mituri".