Bucuria Nașterii Domnului, la Biserica Albastră - Darul Crăciunului
Bucuria Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, de la Biserica Albastră, a Parohiei Oradea-Vii, a început încă din primele zile ale lunii decembrie 2016. În ziua hramului Sfântului Ierarh Nicolae, din 6 decembrie, ne-am bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Sofronie, episcopul Ortodox al Oradiei, la Sfânta Liturghie, înconjurat de Preacucernicii Părinți consilieri și de Preacucernicii Părinți arhidiaconi și diaconi de la Centrul Eparhial.
Toți credincioșii, tineri și vârstnici, prezenți într-un număr foarte mare, au mulțumit Ierarhului pentru slujire, pentru înălțătorul cuvânt de învățătură, precum și pentru darurile oferite Părintelui Iconom Stavrofor Gheorghe Nemeș, cu prilejul împlinirii a cincizeci de ani în slujba Bisericii Ortodoxe și a Neamului românesc. Darurile au fost oferite personal de către Preasfinția Sa, în fața Sfântului Altar de la Biserica Albastră și sub bolta de har a Paraclisului Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, de la Așezământul cultural-social și filantropic al Parohiei Oradea-Vii. Toți copiii prezenți au primit iconițe și dulciuri, apoi, în fața Sfântului Altar, s-au făcut fotografii de grup, spre a le fi tuturor amintire de ziua Sfântului Ierarh Nicolae.
Începând cu duminică, dinainte de Crăciun, s-a primit grupul de elevi, cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, îmbrăcați în straie românești tradiționale, conduși de profesoara Maria Iliescu, de la Fundația „Gheorghe Șincai”- Orașelul Copiilor.
Elevii Școlii nr. 16, din clasa a II-a C, conduși de doamna învățătoare Mariana Hirțe și de prof. dr. Bogdan Andrei, au colindat în dimineața zilei de 20 decembrie 2016.
Alt grup de colindători a sosit de la Căminul social de pe strada Guthenberg, urmați de colindători din satele moldovenești, mai exact din județul Bacău, care ne-au adus vestea Nașterii Domnului, în orașul Oradea, cu precădere la Biserica Albastră. O frumoasă surpriză, întocmai ca și în ceilalți ani, ne-a făcut grupul de colindători ai viețuitorilor de la Mănăstirea Izbuc, conduși de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dr. Mihail Tărău, starețul Mănăstirii. Toți aceștia și încă mulți alții au primit după datină străbună cozonaci, nuci, mere și iconițe cu Nașterea Pruncului Iisus Hristos.
Bucuria Crăciunului din acest an am împărtășit-o din tot sufletul și celorlalți credincioși, bătrâni și bolnavi, care nu se pot deplasa la biserică. Acestora și copiilor fără de părinți, prin bunăvoința și dărnicia oamenilor de bună credință și cu inimă largă, li s-au oferit în dar peste 200 de pachete cu alimente și dulciuri.
Asemenea daruri biserica noastră continuă să le ofere pe tot parcursul anului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, episcopul Oradiei, prin neobosita jertfă și dragoste a Părintelui coordonator Gheorghe Nemeș și a voluntarilor de la Centrul social-cultural Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a Parohiei Oradea-Vii.
Tuturor primitorilor și donatorilor le dorim sănătate, pace și bucurii duhovnicești, de Sfintele Sărbători ale Crăciunului și ale Anului Nou 2017. Dumnezeu să vă binecuvinteze întru mulți și fericiți ani! Sărbători fericite!
Pr. Viorel Samașca-Nemeș
Comentarii
Nu există nici un comentariu.