Aducerea în actualitate astăzi a personalităţii şi activităţii lui Demetriu Radu este mai mult decât o simplă consemnare istorică; este o obligaţie cu profundă încărcătură istorică strâns legată de afirmarea şi dezvoltarea naţiunii române. Promovarea şi cultivarea spiritualităţii româneşti, a limbii şi culturii naţionale, au constituit comandamentele principale ale întregii sale activităţi. Dar cine a fost Demetriu Radu şi care au fost legăturile acestuia cu Oradea şi oamenii acestor locuri? Demetriu Radu s-a născut la 7 noiembrie 1861, în localitatea Rădeşti, din Judeţul Alba, într-o familie de ţărani români harnici şi foarte evlavioşi. Îşi face studiile claselor primare la Aiud, iar cele liceale la Blaj, fiind permanent premiantul clasei. Ca elev în clasele liceale s-a distins prin talentul său oratoric de excepţie. În anul 1879, mitropolitul Vancea îl trimite la Roma pentru continuarea şi perfecţionareea studiilor. După şase ani de strălucite studii, termină cursurile şi obţine cu distincţie doctoratul în teologie. După terminarea studiilor, la 26.07.1885, este hirotonit preot la Roma. Revenit acasă, este reţinut pentru scurt timp la cancelaria mitropolitană, iar în luna mai a anului 1886 a fost trimis la Bucureşti, ca paroh al credincioşilor români uniţi existenţi în număr destul de mare în acele timpuri. Aici se distinge în mod deosebit prin predicile şi măiestria oratorică cu care era înzestrat. Prin activitatea şi seriozitatea cu care îşi îndeplinea atribuţiile încredinţate, a fost cunoscut şi mult apreciat şi în cercurile politice din Bucureşti. Era cunoscut şi apreciat mai ales de I.C. Brătianu. A avut chiar însărcinări diplomatice din partea regelui Carol, reuşind să aplaneze, cu multă înţelepciune, unele conflicte ivite ale acestuia cu Sfântul Scaun. În primăvara anului 1897, Demetriu Radu este numit episcop al Lugojului. Solemnitatea instalării se face cu mare pompă, la data de 16 mai 1897, în Lugoj. Cuvântarea prezentată cu acest prilej şi prima epistolă pastorală adresată credincioşilor sunt adevărate creaţii de o valoare inestimabilă. În perioada scurtă de şase ani aflat în fruntea Episcopiei de Lugoj, Demetriu Radu reuşeşte să se afirme ca un arhiereu de excepţie, impunându-se printr-o activitate foarte rodnică şi binecuvântată. UN EPISCOP PENTRU ORADEA În anul 1903, în urma decesului episcopului Mihail Pavel, Episcopia Română Unită de Oradea este încredinţată lui Demetriu Radu. Nici nu se putea altfel. Demetriu Radu era unul dintre cei mai pregătiţi arhierei pe care îi avea, în acele timpuri, Biserica Română Unită. Era şi un bun cunoscător al Diecezei române greco-catolice a Oradiei, apropiat al celui trecut în viaţa veşnică. Instalarea s-a făcut cu mare pompă, la data de 16 august 1903. În cele aproape două decenii, la cârma Diecezei Române Unite de Oradea, Demetriu Radu a dovedit multă sârguinţă, abnegaţie şi devotament, continuând să dezvolte opera înaintaşilor, militând cu multă înţelepciune pentru promovarea spiritualităţii româneşti, pentru afirmarea şi cultivarea învăţământului şi culturii în limba română. Preocupările şi eforturile sale s-au constituit în oprelişti menite a slăvi procesul de maghiarizare declanşat împotriva populaţiilor nemaghiare prin Legea faimoasă din 1907, iniţiată de concepţia aberantă a cunoscutului ministru ungar Aldalbert Apponyi. MILITANT PENTRU ÎNFĂPTUIREA IDEALULUI DE REINTEGRARE În perioada activităţii desfăşurate în fruntea Diecezei din Oradea, Demetriu Radu a dat dovadă de bun şi chibzuit gospodar. A dovedit multă preocupare pentru dezvoltarea bazei materiale şi modernizarea celei existente. Dintre principalele împliniri în acest domeniu, amintim: reconstruirea reşedinţei din Oradea şi Beiuş, dezvoltarea şi modernizarea imobilelor Seminarului şi Şcolii Normale din Oradea, a şcolilor din Beiuş, completarea şi dezvoltarea construcţiilor la Holod şi Stâna de Vale, construirea şi repararea bisericilor din numeroase parohii. În domeniul vieţii politice, s-a afirmat ca un perseverent militant pentru înfăptuirea idealului de reintegrare a teritoriilor locuite de români în hotarele fireşti ale României. A participat la elaborarea importantei Declaraţii prezentată de Al. Vaida, în parlamentul din Budapesta, la 15 octombrie 1918, şi a luat parte la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia la 1 decembrie 1918, îndeplinind alături de Episcopul Aradului, Ioan Pap, şi Gheorghe Pop de Băseşti, preşedinţia acesteia. Dar cel mai fericit moment al episcopului Demetriu Radu la Oradea l-a constituit şi primirea în reşedinţa epicopală a suveranului României, regele Ferdinand şi regina Maria, la 23 mai 1919. Demetriu Radu a fost o personalitate importantă a României, cu merite deosebite în planul spiritualităţii româneşti. Aşa cum l-a caracterizat Dr. E. Dăianu, la acea vreme: "A fost nu numai un mare arhiereu al Bisericii sale, ci şi un bărbat de stat al neamului său; a fost nu numai un viguros propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu, ci şi un demn purtător al cuvântului naţiunii sale". EXPLOZIA UNEI BOMBE ÎN SENATUL ROMÂNIEI... Din păcate, sfârşitul tragic neaşteptat al vieţii sale a survenit la un moment când era mai multă nevoie de înţelepciunea şi maturitatea personalităţii, de capacităţile şi cunoştinţele sale de intelectual erudit, când România avea mare nevoie de asemenea oameni. Aşa cum se cunoaşte, firul vieţii sale a fost întrerupt de explozia unei bombe în plenul Senatului României, la sfârşitul lunii noiembrie 1920. Prepozitul capitular, Dr. Iacob Radu, aprecia, în 1929: "Radu a căzut ca un viguros stejar lovit de trăsnet, ca un erou pe câmpul de onoare, s-a stins ca o stea în nemărginirea văzduhului, dar lăsând în urma-i lungi raze de lumină, în inima ţării şi în toiul muncii neodihnite pentru binele de obşte, în deplinătatea puterilor trupeşti şi sufleteşti, când Biserica şi Patria aşteptau încă multe de la mintea sa luminată şi de la inima lui mare". Toate acestea ne îndreptăţesc şi ne obligă ca, acum, la împlinirea a 100 de ani de la instalarea ca episcop al Diecezei Române Unite de Oradea, să-l omagiem, rememorându-i faptele şi meritele, ca pe un adevărat părinte spiritual şi mare suflet de român.