O problemă... cardinală: Funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea vor avea loc vineri, la ora 08.00 GMT (11.00 ora României), la Catedrala Sfîntul Petru, unde va fi şi înmormântat, întrucât Suveranul Pontif nu a lăsat alte dispoziţii, a anunţat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Joaquin Navarro-Valls, citat de AFP. Papa Ioan Paul al II-lea va fi înmormântat într-o criptă din Catedrala Sfîntul Petru, a precizat Navarro-Valls. Aceasta criptă este cunoscută sub denumirea "Grota" Vaticanului şi adăposteşte rămăşiţele pămînteşti ale altor Papi. Vaticanul nu a oferit nici o informaţie despre data la care se va reuni conclavul responsabil pentru alegerea succesorului lui Ioan Paul al II-lea, dar o a doua reuniune a cardinalilor este programată astăzi, la ora 08.00 GMT (11.00 ora României), în sala sinodului. Viitorul Papă ar trebui să fie italian, european, latino-american sau asiatic, tânăr sau mai puţin tânăr, conservator sau reformist, personalitate carismatică sau un bun administrator - acestea sunt întrebările care vor fi dezbătute de cardinalii reuniţi în Conclav, comentează AFP. Cine va fi următorul Papă? Cardinalii care trebuie să-l desemneze pe noul Papă vor ţine seama de o serie de criterii şi nu vor trebui să răspundă în faţa nimănui pentru alegerea făcută, cu excepţia Sfântului Duh, care ar trebui să-i inspire. Între tradiţie şi doctrină Teoretic, succesorul lui Ioan Paul al II-lea ar trebui să fie un om care să-i semene, întrucât colegiul electoral este constituit, în marea sa majoritate (114 din 117), din cardinali pe care el însuşi i-a desemnat. Însă defunctul Papă nu a încercat să-i favorizeze pe slujitorii zeloşi, iar în Sfântul Colegiu figurează numeroase personalităţi puternice, cu vederi divergente. Ei se cunosc mult mai bine decât predecesorii lor din 1978, graţie deschiderii internaţionale a Bisericii şi a înmulţirii numărului de conferinţe şi reuniuni. Cardinalii vor alege, prin urmare, în deplină cunoştinţă de cauză. Dacă optează pentru o întoarcere la tradiţia italiană, cea a unei diplomaţii flexibile şi discrete, şi pentru o gestionare mai puţin autoritară a guvernării centrale a Bisericii, înalţii prelaţi italieni - Dionigi Tettamanzi, arhiepiscop de Milano, Angelo Scola, patriarhul Veneţiei, şi chiar reprezentantul Curiei, Giovanni Battista Re, vor avea toate şansele. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că şeful Bisericii universale este tot episcop de Roma, argumentează partizanii soluţiei italiene. Acelaşi argument i-ar putea ajuta, pe de altă parte, pe candidaţii străini italofoni. Italia numără doar 20 de cardinali electori, dar poate conta pe toţi cei care cred că Biserica are nevoie de o "pauză de gândire", după un pontificat atât de lung şi bogat în evenimente. Alegerea unui european neitalian pare mai puţin probabilă, deşi nu este exclusă în totalitate. Lumea germanofonă - care a fost aproape de alegerea, în 1978, a arhiepiscopului de Viena, Franz Koenig - ar fi, în acest caz, bine plasată, având doi candidaţi cu pondere, chiar dacă foarte diferiţi: austerul gardian al doctrinei, teologul german Joseph Ratzinger, în vîrstă de 77 de ani, şi arhiepiscopul de Viena, mai "tânărul" (60 de ani) Christoph Schoenborn, personalitate strălucită şi intens mediatizată. Un factor mai puţin cunoscut s-ar putea dovedi în favoarea lor - Biserica Germaniei este mult mai bogată decât Vaticanul şi finanţează numeroase instituţii şi iniţiative catolice în Lumea a Treia. Un suveran pontif de peste ocean? Există însă numeroşi experţi pe probleme religioase care consideră că prelungirea logică a internaţionalizării Bisericii, lansată de Ioan Paul al II-lea, ar fi alegerea unui papă latino-american, reprezentant al unui continent în care trăiesc jumătate dintre cei un miliard de credincioşi catolici şi al unor biserici dinamice şi apropiate de cei săraci, cum este cea a Braziliei. Un candidat brazilian, Claudio Hummes, arhiepiscop de Sao Paulo, se află, de altfel, în fruntea plutonului latino-american al candidaţilor, între care figurează şi un discret iezuit argentinian de origine italiană, Jose Maria Bergoglio, dar şi reprezentantul Hondurasului, Oscar Andres Rodriguez Maradiaga, personalitate atât de orginală, încât nu se mai ştie dacă acest lucru reprezintă un avantaj sau un handicap. Iar dacă vreodată cardinalii ar dori un papă care să provină din Lumea a Treia - unde practicarea religiei şi vocaţia sunt un fenomen care se intensifică, spre deosebire de ţările bogate - dar care să nu fie latino-american, atunci ar putea alege un indian, în persoana arhiepiscopului de Bombay, Ivan Dias, care şi-a desfăşurat o parte din carieră în diplomaţia de la Vatican, sau în persoana arhiepiscopului de Ranchi, Telesphore Placidus Toppo, sau, de ce nu, un african din Curie, nigerianul Francis Arinze. În fine, Conclavul ar putea opta pentru un pontificat de tranziţie, pe o perioadă relativ scurtă, ceea ce i-ar avantaja pe candidaţii mai în vârstă şi care au reputaţia unor buni administratori mai degrabă decât a unor reformatori potenţial curajoşi.