Credincioşii catolici sărbătoresc duminică Floriile - Binecuvântarea ramurilor, la Catedrală
Catolicii sărbătoresc Floriile duminică, 14 aprilie, prima zi a Săptămânii Mari. Ceremonia oficială va începe la ora 11.00, în fața Palatului Episcopal Romano-Catolic din Oradea, cu binecuvântarea ramurilor.
Duminica Floriilor, 14 aprilie, este prima zi a Săptămânii Mari pentru credincioșii catolici. În cadrul sfintei liturghii, care va urma în Catedrala Romano-Catolică din Oradea, celebrată de Excelența Sa episcopul Böcskei László, Patimile lui Cristos vor fi evocate în acest an conform evangheliei după Sf. Luca.
Catolicii sărbătoresc Învierea Domnului, cu o săptămână mai repede decât ortodocșii. La fel ca ortodocșii, catolicii respectă o serie de tradiții și obiceiuri care au legătură cu sărbătoarea Floriilor. Motivul pentru care duminica dinaintea Paștelui se numește Duminica Floriilor este pentru că Iisus Hristos a fost întâmpinat în Ierusalim cu flori și ramuri de finic, palmier și măslin.
Pentru credincioșii catolici, această duminică deschide seria sărbătorilor pascale. Este ziua când Iisus Hristos a intrat în Ierusalim și a fost aclamat de mulțime. Înainte de Florii, catolicii participă la diverse procesiuni, în cadrul cărora mărșăluiesc purtând în mâini ramuri de măsline sau de salcie. La finalul procesiunii, în ziua de Florii, catolicii își sfințesc crenguțele în biserică.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.