A trăit în secolul al XIII-lea, pe vremea împăraţilor româno-bulgari, în satul natal Basarabi, pe valea Lomului; aici a fost mult timp păstor. O întâmplare din viaţa sa. Într-una din zile, umblând în urma vitelor, a strivit un cuib de pasăre cu toţi puii ce-i avea. Nu-şi dădea seama dacă din grabă sau neatenţie s-a produs această întâmplare. Simţindu-se vinovat, el şi-a pedepsit piciorul care greşise, neîncălţându-l timp de 3 ani, nici vara, nici iarna. Mai târziu, s-a călugărit la schitul dintr-o peşteră din apropierea satului său, unde a dus o viaţă ascunsă, ca păstor la vitele mănăstirii. A murit în peştera amintită, pe lespedea de piatră pe care dormea. După moartea sa, gura peşterii s-a închis cu pietre, încât chilia devenise mormânt. Mai târziu, apa Lomului a surpat pietrele şi copacii dimprejur, căzând atunci şi cele două pietre din peşteră, unde se găseau moaştele Sfântului. Oamenii din partea locului vedeau cum "juca peste apă o flacără de lumină". Sfântul se arată în vis unei copile bolnave. "De mă vor scoate părinţii tăi din apă, eu te voi tămădui". În acest fel, l-au găsit întreg şi luminat şi l-au pus în biserica satului. Mai târziu, un domn al Ţării Româneşti a încercat să ducă moaştele Sfântului Dimitrie la biserica sa din Bucureşti, dar nu a izbutit. Ca urmare, a construit la Basarabi, pe cheltuiala sa, o biserică peste moaşte. În vremea războiului ruso-turc (1769-1774), armatele ruseşti, ajungând şi în satul Basarabi, unde se aflau moaştele, au luat măsuri pentru a adăposti Sfintele moaşte de urmările războiului. Hagi Dimitrie din Bucureşti s-a ocupat de mutarea moaştelor în Capitală, unde au fost întâmpinate cu alai şi au fost aşezate în Biserica Mitropoliei.