Duminica Părinţilor şi Copiilor lor, sărbătorită în Episcopia Oradiei
Cu prilejul sărbătoririi Duminicii Părinţilor şi a Copiilor lor, ieri, în Duminica a doua după Rusalii, a Sfinţilor Români, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, s-au desfăşurat mai multe activităţi dedicate acestui eveniment.
În Catedrala Episcopală "Învierea Domnului" din Oradea, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul ortodox al Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească, la care au participat elevi de la şcolile şi liceele din Oradea, însoţiţi de profesorii de religie şi alte cadre didactice. Răspunsurile la Liturghie au fost date de Corul "Diacon Nicolae Firu" al Liceului Teologic Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea, care, la momentul Chinonicului, a susţinut un mic concert religios. În cadrul slujbei, s-a dat citire "Cuvântului Pastoral la Duminica Părinţilor şi Copiilor lor" al Chiriarhului. După Sfânta Liturghie, a avut loc un scurt program cultural-artistic susţinut de elevi de la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" şi de la Şcoala "Nicolae Bălcescu", ambele din Oradea. A urmat, apoi, festivitatea de premiere a elevilor care s-au clasat pe locuri fruntaşe la etapa judeţeană şi cea naţională a Olimpiadei de Religie, pentru învăţământul de masă, respectiv la Disciplinele teologice, pentru învăţământul teologic preuniversitar. Cu această ocazie, cei 61 de elevi premianţi au primit din partea Preasfinţitului Părinte Episcop diplome de apreciere şi daruri.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.