Citind cu surprindere în coloanele cotidianului Crişana din 17.07.2008 despre dorinţa a cinci intelectuali bihoreni de a înfiinţa în Oradea o mănăstire de rit vechi (stilistă), ca aceasta să devină ulterior sediul unei episcopii, am dorit să aduc la cunoştinţa publicului cititor un succinct istoric al acestei erezii, spre informare şi luare aminte.

Începuturile mişcarii stiliste datează din 1924, îndată după adoptarea calendarului îndreptat de către Biserica Ortodoxă Română (1/14 octombrie 1924), conform recomandării Conferinţei interortodoxe de la Constantinopol din mai 1923. Partizanii vechiului stil, stiliştii sau calendariştii, cum sunt numiţi uneori, numeroşi mai ales în Moldova, s-au grupat în jurul unor călugări fanatici, certaţi cu disciplina vieţii de mănăstire şi necunoscători ai realităţilor de care a ţinut seama Biserica atunci când a adoptat calendarul îndreptat. Aceştia, rupându-se de Biserică, au început să umble prin sate, îndemnând pe credincioşi la păstrarea vechiului calendar şi la nesupunerea faţă de autoritatea bisericească.
Toate ideile pe care le susţin şi acuzaţiile pe care le aduc Bisericii se bazează pe o crasă ignoranţă a istoriei şi adevărurilor legate de problema calendarului. Ei ignoră defectul originar şi rămânerea în urmă a calendarului iulian (cele 11' şi 15.02" de întârziere în fiecare an), şi susţin că singurul calendar bun, de care trebuie să ne ţinem, este cel vechi, deoarece el ar fi fost făcut de Sfinţii Părinţi de la Niceea (Sinodul I ecumenic) şi că de aceştia trebuie să ascultăm, iar nu de părerile astronomilor şi ale filosofilor.
Cât priveşte schimbarea dogmelor sau a aşezămintelor de cult şi viaţa religioasă, orice om de bună credinţă ştie şi recunoaşte că nimic nu s-a schimbat în Biserica Ortodoxă în această privinţă, decât doar că sărbătorile cu date fixe (neschimbătoare) se serbează cu 13 zile mai înainte decât erau după vechiul calendar, rămânând însă în aceleaşi luni şi la aceleaşi date din lunile cum erau înainte. În fond nu e vorba de o schimbare a calendarului vechi şi înlocuirea lui cu altul nou, ci numai de o îndreptare a lui şi punere de acord cu mişcările exacte ale astrelor, cârmuite de providenţa divină şi constatate de ştiinţa astronomică. Stiliştii nu au reuşit să obţină din partea statului român recunoaşterea ca un cult religios deosebit de Biserica Ortodoxă şi cu un statut aparte. În schimb au izbutit să-şi creeze o ierarhie proprie, bineînţeles necanonică şi schismatică. Neavând preoţi, stiliştii au câştigat pe fostul arhiereu Galaction Gordun, pe care l-au declarat „mitropolitul" lor, oferindu-i felurite avantaje. Acesta a „hirotonit" (la un fost schit al lor, de la Moara Săracă, ca „episcop" pe un oarecare Meftodie Marinache (acum decedat). Amândoi au hirotonit (la fostul schit stilist de la Copăceni, Ilfov), ca al treilea episcop stilist, pe fostul protosinghel Evloghie Oţa, fost stareţ la schitul Râmeţi, din Ardeal, care fusese caterisit de Sfântul Sinod şi exclus din monahism. Toţi trei au hirotonit apoi (tot la Copăceni), ca arhiereu, pe Glicherie Tănase, un alt fost călugăr (de la Mănăstirea Neamţ), caterisit de Mitropolia Moldovei încă din 1931.
După caterisirea lui Galaction Gordun de către Sfântul Sinod şi după moartea lui, stiliştii, rămaşi fără păstori legiuiţi, au fost alimentaţi mai departe în zelul lor fanatic, de către falşi clerici: călugări excluşi din monahism şi preoţi caterisiţi (ca Glicherie Tănase, ierod. David Bidaşcu ş.a.), sau fără hirotonie validă (ca preotul Vasile Jora, din comuna Prigoreni, Iaşi, hirotonit de Galaction Gordun), simpli laici improvizaţi cu de la sine putere în preoţi (ca Vasile Ignat, agitator stilist din Brusturi, Târgu Neamţ, care slujeşte din când în când ca preot), sau diverşi aventurieri certaţi cu ordinea de stat şi cu rânduielile bisericeşti.
În ţara noastră, regiunea cu cei mai mulţi adepţi stilişti a fost de la început şi este şi azi cea din nord-vestul Moldovei. Centrul mişcării anarhice a stiliştilor este la cunoscuta mănăstire stilistă Slătioara, de lângă Fălticeni, unde îşi are sediul „mitropolitul" lor actual Vlasie. Apoi mănăstirea Uspenia (Adormirea) din Bucureşti-Militari.
Rămaşi în afara Bisericii şi fără călăuzirea clerului ei legiuit şi canonic, stiliştii au alunecat repede spre erezie, adoptând atitudini, credinţe şi practici religioase greşite. Ei sunt nişte victime ale neştiinţei lor, speculate prin propaganda nefastă a unor clerici şi călugări interesaţi.