Cunoscută în tradiţia populară şi sub numele de Ispas, această sărbătoare a Înălţării Domnului are o dată mobilă, deoarece data ei depinde de data în care prăznuim Învierea. Cert este că această sărbătoare are loc la 40 de zile de la Paşti şi precede sărbătoarea Rusaliilor. Dintre evanghelişti, doar Luca, în capitolul 24, versetele 50-53, ne relatează, pe scurt, înălţarea lui Iisus la cer. "El i-a dus afară din Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, a fost despărţit de ei şi a fost înălţat la cer. După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie...". Spuneam, în rândurile de mai sus, că această sărbătoare are loc la 40 de zile de la Învierea lui Iisus Mântuitorul. Ştim că, după ce a înviat, Iisus s-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, care s-a dus şi a dat de ştire celor care fuseseră împreună cu El, dar aceştia nu au crezut-o. Apoi, s-a arătat într-un alt fel la doi dintre ei. Aceştia au vestit celorlalţi, însă nici pe ei nu i-au crezut. După aceea, s-a arătat celor unsprezece şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor. Şi le-a zis: "Duceţi-vă în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la orice făptură!" (Marcu 16, 15) De asemenea, s-a arătat lui Toma, zis Geamănul, şi s-a mai arătat ucenicilor la Marea Tiberiadei, acolo unde vesteşte moartea lui Petru. Aşadar, în ziua Înălţării, Iisus era printre ucenicii Săi, cărora le-a poruncit să vestească Evanghelia. Astfel, după ce a vorbit cu ucenicii, Iisus a fost înălţat la cer şi S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu. Fie ca această Înălţare să însemne şi înălţarea sufletelor noastre către iubire, către pacea interioară, deoarece Împărăţia Cerului poate fi în noi tocmai prin starea interioară de iubire, de pace divină, pentru că astfel Împărăţia Cerului începe de aici, de pe pământ, prin harul sfinţitor, prin acceptarea lui Dumnezeu în viaţa noastră drept călăuză supremă.