Îndem la căinţă şi rugăciune - A început Postul Crăciunului
Potrivit calendarului ortodox, în 2015, Postul Naşterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului se ţine în perioada 15 noiembrie - 24 decembrie, iar lăsatul Secului este din seara Sfântului Filip, sâmbătă, 14 noiembrie.
Timp de 40 de zile, credincioşii respectă o serie de reguli stabilite pentru această perioadă ce amintește de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aşteaptă să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Creștinii primesc astfel Cuvântul lui Dumnezeu, întrupat şi născut din Fecioara Maria. Se spune că Lăsatul secului este mai întâi de toate un îndemn la reculegere, la reînnoirea vieţii prin lăsarea păcatelor şi a preocupărilor deşarte şi prin întoarcerea spre Dumnezeu. Postul reprezintă timp de rugăciune, căinţă şi mărturisire a păcatelor de înfrânare, răbdare şi mai ales de iertare. Potrivit obiceiurilor religioase, în acest post, credincioşii nu consumă carne, brânză şi ouă, iar lunea, miercurea şi vinerea se prepară mâncare fără ulei şi fără vin. În zilele de marţi şi joi se face dezlegare la untdelemn şi vin. Începând cu prima zi a postului, nu se mai fac nunţi și nici petreceri până după Anul Nou. Dacă în zilele de luni, miercuri şi vineri Biserica Ortodoxă prăznuieşte vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creştinii pot consuma untdelemn şi vin; iar dacă este hramul bisericii sau vreo sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roşie, atunci se face dezlegarea şi la peşte. Dezlegări la peşte sunt: sâmbătă, 21 noiembrie: Biserica Ortodoxă prăznuieşte "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului"; duminică, 22 noiembrie: Sfântul Apostol Filimon; luni, 23 noiembrie: Sfântul Cuv. Antonie; sâmbătă, 28 noiembrie: Sf. M. Mc. Jacob Persul; duminică, 29 noiembrie: Sf. Mc. Paramon şi Filumen; luni, 30 noiembrie: Sfântul Apostol Andrei; joi, 3 decembrie: Sfântul Cuv. Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani; sâmbătă, 5 decembrie: Sf. Cuv. Sava; duminică, 6 decembrie: Sfântul Nicolae; luni, 7 decembrie: Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeş; sâmbătă, 12 decembrie: Sfântul Ierarh Spiridon, Sf. Alexandru, ep. Ierusalim; duminică, 13 decembrie: Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei; sâmbătă, 19 decembrie: sâmbăta dinaintea Naşterii Domnului; duminică, 20 decembrie: Înainteprăznuirea Naşterii Domnului. În ziua de Ajun, adică joi, 24 decembrie, se mănâncă abia seara şi doar grâu fiert îndulcit cu miere, covrig, turte din făină şi fructe. Anul acesta, Crăciunul se sărbătoreşte vineri, 25 decembrie - prima zi şi sâmbătă, 26 decembrie - a doua zi (Soborul Maicii Domnului).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.