Iubiţi credincioşi,

Învierea Domnului, sărbătorită în fiecare an de Sfintele Paşti, în fiecare duminică şi cu fiecare Sfântă Liturghie pe care o celebrăm, este cel mai mare examen de credinţă pe care trebuie să-l trecem. În aceste momente de celebrare liturgică trebuie să ne aducem aminte: „de cruce, de mormânt, de învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de şederea de-a dreapta, de a doua şi preamărita iarăşi venire" (Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur), de cuvintele Sfântului Pavel „dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa noastră" (cf. 1 Cor. 15, 17). Martorii Învierii Domnului sunt îngerii şi mironosiţele femei, Petru şi Ioan care fug spre mormânt, Apostolii închişi de frica iudeilor şi Toma necredinciosul, cei doi Apostoli, aflaţi în drum spre Emaus, şi fraţii săi din Galilea, la Marea Tiberiadei.

Dragii mei,

Pe Marea Tiberiadei, în Galilea, „când s-a făcut dimineaţă", învăţăceii erau la pescuit şi încercau să continue munca apostolică începută de Isus în cei trei ani. Acestora Isus le apare din nou şi îi îndeamnă să arunce mrejele pentru pescuit. Apoi, după ce mreaja plină „de mulţimea peştilor" a fost trasă pe uscat, „Isus le-a zis: Veniţi de prânziţi"(cf Io. 21, 1-12). Este de fapt o ultimă invitaţie pe care Isus o face învăţăceilor la acest mic dejun de a mânca împreună, iar aceştia în momentul frângerii pâinii, al comuniunii, îl recunosc: „este Domnul". În frângerea pâinii, Apostolii, dar şi noi împreună cu ei ne aducem aminte de dragostea cu care Domnul ne-a iubit şi Şi-a dat viaţa pe cruce pentru păcatele noastre şi ni se deschid ochii pentru a-L recunoaşte pe Hristos cel Înviat. Aici, pe malul Lacului Tiberiadei, la începutul misiunii Apostolilor, asistăm la un dialog mai neobişnuit - Isus, Domnul Înviat, îl întreabă pe Petru: „Simone, fiul lui Iona, mă iubeşti, tu, mai mult decât aceştia?" (Io. 21, 15). Întrebarea este şocantă cu atât mai mult cu cât este pusă în prezenţa celorlalţi Apostoli şi este repetată de trei ori: Mă iubeşti, tu, mai mult decât aceştia? Această întrebare ne face să ne gândim la momentul primei întâlniri a lui Isus cu Petru: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona, tu te vei numi Chefa" (Io. 1, 42) sau la momentul când Petru este primul care dă mărturie că Isus este „Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui Viu" (Mt. 16, 16), la care Isus îi răspunde: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea, şi porţile iadului nu o vor birui" (Mt. 16, 18).


Dragi credincioşi,
Doresc acum să fac o paralelă între ce a trăit Biserica noastră în cei 60 de ani de când a fost desfiinţată şi aceste momente cruciale datorate întrebării pe care Isus i-a adresat-o lui Petru: „Mă iubeşti, tu?".
Suntem în noaptea zilei de 28 octombrie 1948 - toţi episcopii greco-catolici sunt arestaţi de Securitate; la 1 decembrie 1948 - Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, este desfiinţată prin decretul - lege 348. Începe arestarea preoţilor; călugării sunt scoşi din Mănăstirile de la Nicula, Moisei, Bixad; călugăriţele din Congregaţia Maicii Domnului, de la Blaj, sunt duse cu camionul într-o noapte; călugării de la Beiuş sunt alungaţi din şcoli; credincioşii greco-catolici rămân fără păstori şi li se cer să renunţe la credinţă; calea crucii începe pentru Biserica noastră. Întreaga Biserică Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, aude parcă din străfundul istoriei un ecou care sună ca o întrebare cât toate secolele: „Mă iubeşti, tu?".
Întristarea cade pe chipul Bisericii, pentru că printre chinuri şi suferinţe unii dintre episcopi încep să moară prin temniţe şi gulaguri, preoţi bătuţi şi batjocoriţi mor de-a valma, călugări şi călugăriţe nu mai au dreptul să-şi poarte haina; credincioşi şi credincioase sunt purtaţi cu duba neagră, iar unii nu se mai întorc la casele lor, neştiindu-li-se nici azi mormântul.
Doamne, Tu erai Înviat chiar dacă ai trecut prin povara şi suferinţa crucii. Doamne, Tu erai pe malul lacului Tiberiadei şi întrebai această Biserică: Mă iubeşti, tu? Ai întrebat pe fiecare episcop: Mă iubeşti, tu? Ai întrebat pe fiecare preot: Mă iubeşti, tu? Ai întrebat pe fiecare credincios: Mă iubeşti, tu? Răspunsul şi mărturia lor de credinţă a venit ca un balsam, Isuse, peste rănile-Ţi pline de sânge. Vasile Aftenie: Tu ştii că Te iubesc, Doamne - mutilat în bătăi a murit la Văcăreşti, în 1950. Valeriu Traian Frenţiu: sunt al Tău, Doamne - înfometat şi bătut, în zeghe şi cu număr pe spate, a murit la Sighet, în 1952. Ioan Suciu, apostolul tinerilor: nu supăraţi pe instrumentele lui Dumnezeu pentru mântuirea mea - a murit la Sighet, în 1953. Tit Liviu Chinezu: bolnav şi îngheţat de frig, dar cu lumina credinţei în ochi - a murit la Sighet, în 1955. Ioan Bălan: avem şi noi convingerile noastre, Tu ştii, Doamne - a murit la Bucureşti, în 1959. Alexandru Rusu: Doamne, Tu ştii că Te iubesc - condamnat la munca silnică, a murit la Gherla, în 1963. Iuliu Hossu: credinţa noastră este viaţa noastră, Doamne - mort la Căldăruşani, în 1970.
O veste bună, plină de speranţă, doresc să vă transmit tuturor: astăzi, după 60 de ani de continuă persecuţie şi pătimire a Bisericii noastre, pe care mulţi au dorit cu orice preţ şi mijloc să o îngroape pe veşnicie, încep să răsară şi zorii învierii unei stări de normalitate atât de mult aşteptate de credincioşii noştri. Îndelunga răbdare, credinţă şi luptă neîncetată pentru Adevăr şi Dreptate a comunităţii greco-catolice din Vălanii de Beiuş a dat rod: pe data de 6 aprilie 2008 s-a oficiat prima Sfântă Liturghie greco-catolică în biserica din localitate, confiscată de statul comunist ateu în 1948. Există semnale pozitive că o situaţie similară de normalitate se va aşterne şi în alte localităţi. Iată, că Domnul răsplăteşte, asemenea lui Avraam, credincioşia şi îndelunga răbdare cu făgăduinţa (cf. Ev. 6, 15).
Astăzi, în Sfânta zi de Paşti, fiecare dintre noi, suntem întrebaţi de Hristos cel Înviat: „Mă iubeşti, tu, mai mult decât aceştia?"
Să căutăm în adâncimea sufletelor noastre locul unde s-a ascuns frica şi să o izgonim. Deschideţi-vă larg inima şi daţi frâu liber iubirii prin răspunsul: Doamne, Tu ştii că Te iubesc!
Astăzi, în Sfânta zi de Paşti, vă îndemn prin cuvântul Domnului: „Daţi de veste fraţilor mei": Hristos a Înviat!
Vă doresc un Praznic fericit şi binecuvântat!