DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU EPISCOP AL DE DUMNEZEU PĂZITEI EPISCOPII A ORADIEI, BIHORULUI ŞI SĂLAJULUI, PREA CUVIOŞILOR ŞI CUCERNICILOR PREOŢI, CINULUI MONAHAL ŞI DREPTMĂRITORILOR CREŞTINI, HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA DUMNEZEU, IAR DE LA SMERENIA NOASTRĂ ARHIEREŞTI BINECUVÂNTĂRI. Iubiţii noştri credincioşi, În fiecare an Praznicul Naşterii Domnului ne aduce în suflet bucuria dobândirii darurilor pe care Dumnezeu le-a dat omului, dintre care cel mai mare dar este mântuirea. Anul acesta am socotit de cuviinţă ca să medităm împreună asupra unei probleme foarte importante pentru noi creştinii: cantitativul în comparaţie cu calitativul în viaţa duhovnicească. Deseori, noi ca oameni confundăm cantitativul în comparaţie cu calitativul. Mântuitorul nostru a preţuit calitativul faţă de cantitativ. Ne-a învăţat scurta rugăciune „Tatăl nostru“, a preţuit strigătul vameşului: „Doamne milostiv fii mie păcătosului“, şi a tâlharului de pe cruce: „Pomeneşte-mă Doamne când vei veni întru Împărăţia Ta“, citind în inimile lor calitatea simţămintelor de adâncă smerenie. La rândul lor, Sfinţii Părinţi, au folosit rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul“, ca o scurtă rugăciune, dar plină da calitativul valorilor mântuitoate. Foarte mulţi dintre noi se întreabă dacă mai au valoare astăzi canoanele, fără să ţină cont că ele sunt actuale şi astăzi, dacă le privim din punct de vedere calitativ, nu numai cantitativ. Chiar şi în mănăstirile noastre uneori se dă prea mare atenţie numărului de metanii sau de rugăciuni zilnice rostite, uitând că Mântuitorul ne spune „acest popor Mă cinsteşte cu buzele, iar cu inima e departe de Mine“ sau „nu tot cel ce zice Doamne, Doamne va intra în împărăţia lui Dumnezeu, ci cel ce face voia Tatălui Meu“. Puterile ce străbat inimile noastre sunt mai mari decât cuvintele. Aşa cum există un decalaj între calitativ şi cantitativ, uneori există un decalaj între gospodărirea lăuntrică şi cea a lucrurilor. Se pare că Mântuitorul a fost mai puţin atent la admiraţia Apostolilor faţă de Templul din Ierusalim, din contră i-a prevestit un viitor sumbru. Gospodărirea lucrurilor de multe ori nu aduce liniştea sufletului dacă lipseşte gospodărirea lăuntrică. Un echilibru între aceste două gospodăriri aduce o statornică linişte sufletească, dar deseori se întâmplă gospodărirea lucrurilor să domine pe cea a lăuntrului, uneori chiar şi în mănăstirile noastre. Iubiţii mei fii sufleteşti, După 17 ani de arhipăstorire şi 80 de ani de vieţuire, simţindu-mă slăbit trupeşte, am hotărât, spre binele Bisericii, să mă retrag din scaunul de episcop titular al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului, începând cu data de 1 ianuarie 2007. Folosesc acest prilej să Vă mulţumesc tuturor pentru sprijinul şi dragostea ce mi-aţi arătat pe parcursul acestei slujiri. Cer iertare tuturor celor cărora le-am greşit în această perioadă. Vă îndemn pe toţi cei care, din mila lui Dumnezeu V-am păstorit, credincioşilor noştri din cuprinsul Eparhiei noastre a Oradiei, Bihorului şi Sălajului, călugărilor şi călugăriţelor, diaconilor, preoţilor, protopopilor, colaboratorilor de la Centrul Eparhial din Oradea, să Vă luptaţi cu toată seriozitatea şi sinceritatea, lupta cea bună, să conlucraţi cu harul dumnezeiesc, într-un adânc de umilinţă şi recunoştinţă, faţă de Dumnezeu, în toată vremea. Praznicul Naşterii Domnului să vă aducă în sufletele şi viaţa Dumneavoastră bucuria întâlnirii cu Hristos Pruncul născut, pentru dobândirea mântuirii. Al vostru sincer rugător către Dumnezeu şi de tot binele voitor, + IOAN