Întreaga Biserică, creştinătatea toată, retrăiesc, la acest ceas al veşniciei, misterul Naşterii Domnului în Betleem, timpul când oamenii se bucură de sărbătoarea care reuneşte familiile şi care ne face pe toţi mai generoşi, mai buni şi mai atenţi faţă de cei mici, ne îndeamnă să ne adresăm unii altora urări de bine şi de bucurie, încât, astfel, lumea care ne înconjoară se schimbă în „lumina" pruncului Isus, devenind mai umană, mai nădăjduitoare.
Acum suntem chemaţi să retrăim drumul Sfintei Familii spre Betleem, minunea din peştera-staul şi adorarea ieslei în care luminează pruncul Isus, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, să ne închinăm Lui, asemenea păstorilor, magilor şi tuturor celor care, ştiuţi şi neştiuţi, L-au iubit.
Acum suntem chemaţi să Îl ferim de răutatea atât de meschină şi înfricoşată a lui Irod şi să Îl însoţim în fuga în Egipt, pentru a putea trăi apoi viaţa ascunsă a Nazaretului şi a ne pregăti spiritual pentru Botezul Domnului, însoţindu-L, pe cât firea noastră omenească ne îngăduie, în viaţa publică, până la săvârşirea misterului pascal - misterul mântuirii noastre.

Dragii mei,

Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la dureroasa începere a persecuţiei împotriva Bisericii Greco-Catolice, eveniment al istoriei noastre care, la o analiză atentă a Sfintei Scripturi, poate fi asociat într-o oarecare măsură cu istoria naşterii Pruncului din Betleem.

După o călătorie lungă si istovitoare, plecând din Nazaret, când ajunge la Betleem, Sfintei Familii i se închid în faţă toate porţile, Iosif şi Maria fiind obligaţi să înnopteze într-un grajd, locul ales de Tatăl ceresc, unde s-a şi născut Isus, pe care „l-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei" (Luca 2, 7). În acelaşi mod, Bisericii Greco-Catolice, după secole de lupte pentru identitatea şi emanciparea românilor, în anul 1948, când România era sub ocupaţie străină, nu i se mai permite să mai aibă un loc în societatea românească şi, astfel, este scoasă din viata publică, precum, în spaţiul biblic, Sfânta Familie din oraşul Betleem. Atunci, Iosif şi Maria s-au adăpostit într-o peşteră. În 1948 Biserica noastră şi-a găsit adăpost în catacombele moderne ale secolului XX. Mulţi dintre dumneavoastră sau părinţii dumneavoastră au găzduit preoţi şi credincioşi greco-catolici care veneau să celebreze sfintele slujbe pe ascuns, mărturisindu-şi credinţa cu orice risc.
(...)Cristos se naşte iarăşi şi ne încredinţează nouă, Bisericii, o misiune: vestirea Evangheliei prin cuvânt şi faptă, prin viaţa noastră şi îndeplinirea îndatoririlor de zi cu zi în conformitate cu voinţa Sa, prin implicarea în slujba aproapelui şi iubirea lui. Tot Bisericii şi, totodată, fiecăruia dintre noi, Isus îi încredinţează misiunea de a fi propovăduitorii şi mărturisitorii adevăratelor valori spirituale şi naţionale care să ridice poporul român deasupra idealurilor deşarte pe care falşii profeţi de ieri şi de astăzi au încercat să le inoculeze acestui neam. Asumându-ne această dublă misiune, vom lucra în spiritul Apostolului neamurilor: de acum nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine (Galateni 2, 20) convinşi fiind că Domnul vine iarăşi doar acolo unde este iertare şi dragoste, pace şi bună înţelegere.

Iubiţi credincioşi,

În cetatea Betleem porţile caselor se închideau în faţa lui Iosif şi, Mariei, „căci nu mai era loc de găzduire pentru ei" (Lc 2, 7). Mulţi dintre dumneavoastră mai celebraţi încă Sfintele Liturghii prin case sau şcoli, în locuri improprii, pentru că uşile multora dintre bisericile noastre sunt ţinute încă închise. Domnul însă a avut un plan cu Familia Sfântă, şi suntem convinşi că Domnul are un plan al Său şi cu Biserica noastră. Porţile se vor deschide, neînţelegerile vor dispărea, vrajba şi ura se vor transforma în pace şi bună înţelegere, toate după un plan tainic al Domnului, prin care Isus pogoară în fiecare an în istoria Bisericii şi în istoria noastră pentru a ne arăta adevăratul chip al lumii şi al vieţii în deplinătatea lor, pentru a ne dărui lumina cea adevărată a sfinţeniei.
Nu trebuie să uităm că puterea lui Dumnezeu se descoperă pentru prima oară în liniştea şi feeria unei nopţi de vis, în care „slava Domnului a strălucit" (Lc 2, 9), îngerii şi păstorii fiind primii martori ai acestui eveniment. Stăpânul lumii este „culcat în iesle" (Lc 2, 16) într-o peşteră săracă, nu pe tron, nu îmbrăcat în purpură, ci înfăşat în scutece sărăcăcioase, nu în freamătul, gălăgia şi mărirea deşartă ale marilor aglomerări umane, ci departe de lumea dezlănţuită. Însă, Domnul vine, sălăşluieşte întru noi şi prin iubirea sa schimbă faţa pământului şi face ca şi locul nostru, oriunde s-ar afla el, să fie martorul Naşterii Sale, şi să se împărtăşească din marea fericire a acesteia.

Dragii mei,

„Cristos se naşte, măriţi-L! Cristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Cristos pe pământ, înălţaţi-vă!" (Canon, Cântarea I), căci Cel ce şade pe heruvimi, rămânând Dumnezeu, om s-a făcut şi în iesle s-a culcat, chip de prunc luând, pentru a ne deschide calea spre ceruri.
Bucuraţi-vă cu bucuria sfinţilor de Naşterea Domnului! Aduceţi-vă aminte cum Cristos s-a născut, povestiţi copiilor voştri cum Biserica noastră şi-a împletit viaţa cu cea a Mântuitorului. Povestiţi-le pentru ca uitarea să nu aştearnă colbul peste încercări şi suferinţe, povestiţi-le pentru ca aceste lucruri să nu se mai întâmple, povestiţi-le, dar iertaţi toate pentru Domnul.
Adunaţi-vă în jurul Bisericii şi, prin faptă şi credinţă, fiţi stâlpii care, pe temelia jertfei generaţiilor de persecutaţi pentru credinţa lor, vor susţine dreptatea şi locul pe care îl merităm în istoria naţiunii române.
Tuturor vă doresc un Crăciun Sfânt şi binecuvântat şi un An Nou, 2009, fericit şi cu haruri de la Domnul!