La Mănăstirea Izbuc - Program duhovnicesc și recital de pricesne
În duminica a V-a a Sfântului și Marelui Post, la Sfânta Mănăstire Izbuc, cea mai veche vatră monahală bihoreană, fiind totodată și prima duminică din lună, după o tradiție de peste 15 ani, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul ortodox român al Oradiei, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu cu rugăciuni de dezlegare și binecuvântare, culminând cu concertul de pricesne „Lumină din Lumină” la care au luat parte mii de credincioși.
Programul liturgic al zilei a început dis-de-dimineață, la ora 07.00, cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia mulți credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Imediat după încheierea Sfintei Liturghii, s-a oficiat Taina Sfântului Maslu, urmată de rugăciuni de mulțumire, sănătate, dezlegare și binecuvântare. Toate slujbele au fost săvârșite de soborul slujitor al mănăstirii, împreună cu mai mulți preoți de mir, sub protia Preacuviosului Părinte Arhimandrit și Stareț Mihail Tărău.
În cuvântul de învățătură, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, starețul așezământului monahal, a evidențiat importanța duminicii cu totul aparte din Postul Paștelui, a Sfintei Maria Egipteanca: „Sfânta Maria Egipteanca nu este doar un model de pocăință, ci o mărturie a ceea ce înseamnă metanoia – schimbarea profundă a minții, a vieții, a direcției inimii”.
De asemenea, a reliefat care este menirea postului în viața fiecărui credincios, arătând libertatea pe care Dumnezeu o oferă omului: „Postul nu este o obligație, ci o șansă. Este o călătorie a sufletului dinspre zgomot spre liniște, dinspre împrăștiere spre adunare lăuntrică.”
La ora 11.00, după încheierea slujbelor, a avut loc un recital de pricesne, în cadrul proiectului „Lumină din lumină”, organizat de Consiliul Județean Bihor, Centrul Județean de Cultură Bihor și Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei. Evenimentul se află deja la cea de-a III a ediție.
Pe scenă au urcat atât artiști locali, cât și invitați de seamă, printre care: Ilinca și Antonela Ferche Buțiu, Alexandru Zărăndean, Surorile Suzana și Daciana Vlad (gemenele Folclorului Maramureșan), Dănilă Filipoi, Surorile Mariana și Simona Tomele, precum și tânăra Elena Buda.
Evenimentele și manifestările de la mănăstire s-au încheiat cu cuvântul de mulțumire al starețului sfântului așezământ. Acesta a adresat mulțumiri tuturor celor prezenți, artiștilor, organizatorilor, celor ce au cântat și celor ce au ascultat cu sufletul deschis. Pe lângă miile de pelerini, au fost prezente autoritățile locale și județene: Președintele Consiliului Județean Bihor, domnul Mircea Mălan, Directorul Centrului Județean de Cultură Bihor, domnul profesor Liviu Buțiu, primarul comunei Cărpinet, domnul Petru-Daniel Curta, și alții. Între invitații de seamă s-a aflat și lelea Floare, vestita opincăreasă din Runcu Salvei, județul Bistrița-Năsăud, Tezaur uman viu.
Pelerinii prezenți au fost miruiți, au primit anaforă, precum și pachețele cu mâncare, ca o continuare a binecuvântării și comuniunii, plecând la casele lor cu sufletele pline de iubire și recunoștință, mulțumind Lui Dumnezeu pentru „toată darea cea bună și pentru tot darul cel desăvârșit.”
Ieromonah Silvestru Vid,
Mănăstirea Izbuc
Comentarii
Nu există nici un comentariu.