Mănăstirea Izbuc, duminică 7 aprilie - Program duhovnicesc şi Concert de pricesne
Duminică, 7 aprilie - prima duminică din lună, dar în același timp duminica a treia din post - duminica „Sfintei Cruci", la Mănăstirea Izbuc se va desfăşura un bogat program duhovnicesc.
Sfintele slujbe vor începe dimineață la ora 07.00 cu Ceasurile, Acatistul Domnului și Sfânta Liturghie. De la ora 10.00 se va săvârși Taina Sfântului Maslu și mai multe rugăciuni pentru diferite trebuințe.
Începând cu ora 12:00 va avea loc Concertul de pricesne „Lumină din Lumină" interpretate de: * Antonela Ferche-Buțiu * Maria Coman * Iuliana Tătar * Elana Buda.
Fiind prima duminică din lună și perioada postului mare, mii de pelerini își vor îndrepta pașii spre Mănăstirea Izbuc participând cu evlavie la slujbele sfinte și sfințitoare ascultând și duioasele pricesne interpretate de artiști de vocație.
Evenimentul este organizat de Consiliu Județean Bihor, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Centrul de cultură al Județului Bihor. Partener: Asociația Țara de Piatră. Mulțumim organizatorilor, artiștilor și nu în ultimul rând bunilor credincioși pe care îi așteptăm „în mijlocul codrului unde șade Maica Domnului!"
Comentarii
Nu există nici un comentariu.