(Sântămăria Mică) Începutul anului bisericesc este marcat de praznicul de azi, pentru ca sfârşitul anului bisericesc să fie patronat de Adormirea Maicii Domnului. Naşterea Maicii Domnului s-a petrecut la "plinirea vremii", la momentul în care omenirea aştepta şi era pregătită pentru venirea unui Mântuitor, care să-i scoată de sub povara păcatului şi a decăderii morale. Pentru aceasta, era nevoie de o fecioară curată care să-L nască pe Fiul lui Dumnezeu şi care a fost Sfânta Maria. Părinţii ei, Ioachim şi Ana, deşi bătrâni fiind, nu încetau să se roage pentru ca Dumnezeu să le dăruiască un copil, pentru că faptul de a nu avea copii era socotit de către vechii evrei drept un blestem. Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea şi-a dezlegat neputinţa, "căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă". Astfel, Fecioara s-a născut din starea lor de rugăciune şi prin binecuvântarea dumnezeiască. Aşa a venit pe lume cea care L-a născut pe Mântuitorul Hristos, Fecioara Maria, împărăteasa tuturor sfinţilor, mijlocitoarea către Dumnezeu a tuturor oamenilor, sprijinitoarea celor păcătoşi, cea pe care Biserica o numeşte "mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii". Maica Domnului a intrat în lume purtând, asemenea tuturor celorlalţi oameni, povara păcatului strămoşesc. Prin virtuţile şi sfinţenia vieţii ei, a biruit însă orice ispită, orice păcat, agonisind har şi rămânând fără pată, "fără prihană", "preacurată". Ca urmare a acestei biruinţe, Dumnezeu a ales-o şi s-a adresat ei pentru ca Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, să se poată întrupa din ea. Pentru aceasta, la întrupare, Maica Domnului a fost curăţită de păcatul strămoşesc şi de urmările lui de Duhul Sfânt. Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului este prima mare sărbătoare a anului bisericesc, care începe la 1 septembrie. Sântămăria Mică Sântămăria Mică este sărbătoarea dedicată morţii şi renaşterii Zeiţei Mamă la echinocţiul de toamnă, 8 septembrie, pe stil vechi. Sântămăria Mică este hotarul astronomic dintre toamnă şi vară, marcat de închiderea pământului pentru insecte, de plecarea păsărilor migratoare spre ţările calde, de târgurile şi iarmaroacele de valorificare a produselor sezonului care se încheie şi de procurare a produselor pentru sezonul care se deschide, de efectuarea observaţiilor meteorologice şi astronomice. De asemenea, abundă activităţile practice: culegerea unor plante şi fructe de leac, bătutul nucilor, începerea culesului viilor, semănatul grâului, orzului şi secarei.