Ioan Botezătorul este ultimul şi cel mai mare dintre proorocii Legii Vechi, acela care s-a învrednicit să boteze cu apă pe Iisus, Mesia cel aşteptat. Însuşi Hristos a spus despre Ioan: "Adevărat zic vouă: nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul". Potrivit Evangheliei, naşterea sa a stat sub semnul unei minuni, căci a venit pe lume din părinţi mai înainte neroditori, preotul Zaharia şi Elisabeta. După rugăciuni stăruitoare înălţate la Dumnezeu pentru a putea avea un fiu, dorinţa le-a fost îndeplinită într-un mod deosebit: vestea naşterii lui Ioan s-a făcut prin mijlocirea arhanghelului Gavriil, care s-a arătat lui Zaharia pe când acesta slujea la Templu. Necrezând cuvintele celui trimis de Dumnezeu, Zaharia a fost pedepsit prin imposibilitatea de a vorbi până la naşterea pruncului când, revenindu-i glasul, a rostit şi numele celui nou-născut. Sărbătoarea Naşterii lui Ioan Botezătorul a fost atestată încă din secolele IV-V (Fericitul Augustin), luând locul vechilor sărbători păgâne cu caracter agricol sau naturist din perioada solstiţiului de vară. Sărbătoarea de Sânziene - amestec de creştinism, păgânism şi vrăjitorie Tot astăzi, sunt sărbătorite şi Sânzienele (Zânele bune) sau Drăgaica. Sunt datini autohtone, al căror nume dac s-a pierdut, păstrându-se doar cel roman "Sânziana" (de la Sancta Diana), care circulă şi azi, în Ardeal, şi cel slav, de Drăgaică, care a venit mai târziu şi care circulă în Muntenia şi Oltenia. Sărbătoarea de Sânziene e legată de cultul recoltei, al vegetaţiei şi al fecundităţii, şi păstrează în ea un amestec de creştinism, păgânism şi vrăjitorie. "În ziua de ?Sânziene? sau în ajunul ei, oamenii culeg flori de sânziene cu care împodobesc porţile, ferestrele, streşinile caselor, deoarece se crede că ele apără de agresiunea zânelor rele şi a duhurilor necurate", arăta Ivan Evseev, în "Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească". Fetele fug pe deal sau la munte, culeg şi împletesc cununi pentru fiecare membru al familiei, se întorc cu ele în sat şi le azvârle pe casă, ca să vadă ce le rezervă viitorul. "Dacă se anină de acoperiş, fata urmează să se mărite curând, dacă nu, o nenorocire se va abate asupra membrului familiei pentru care s-a împletit cununa", a explicat Crăciun Parasca, director interimar la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor. A doua zi, dis-de dimineaţă, cetele de feciori străbat satele, cu struţuri de sânziene la pălărie, în semn că au căzut cununiţele de sânziene pe hornuri, la casele fetelor care-i interesează. Hăulesc, chiuiesc şi strigă în cor: "Hai frumoaselor, ce staţi,/ Zâne vreţi să rămâneţi,/ Că venim după peţit,/ Până nu v-aţi răzgândit", sau "Toate slutele-s grăbite,/ Toate vor să se mărite/ Cu alde unii dintre noi,/ Feciori mândri, vai de noi!".