Restituirea imobilului ocupat până nu demult de Grupul Şcolar Industrial "Andrei Şaguna", din strada cu acelaşi nume, către Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului s-a făcut cu iuţeală de mână şi nebăgare de seamă. La vremea respectivă, liderii Eparhiei s-au prelevat până peste poate de drepturile conferite de Guvernul României, însă pretenţiile lor nu par nici în prezent satisfăcute. Cu toate că, după toate aparenţele, suprafaţa care le-a fost retrocedată nu prea corespunde cu cea care li se cuvenea... Una-n foaia de avere, alta-n protocol În ciuda faptului că, pe parcursul anilor, administraţia Grupului Şcolar Industrial "Andrei Şaguna" a efectuat o serie de investiţii la imobilul din str. Andrei Şaguna nr. 1, în momentul retrocedării, Eparhia Reformată nu a fost obligată să achite nici măcar un sfanţ cu titlu de despăgubire, toate acele lucrări, unele deloc neglijabile, fiind considerate reparaţii curente. Însă neacordarea de despăgubiri băneşti nu este singura nedreptate făcută instituţiei de învăţământ orădene. Deoarece o simplă confruntare a protocolului de predare-primire, încheiat la 30 septembrie 2002, între Consiliul Local al municipiului Oradea - Administraţia Patrimoniului Imobiliar şi Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului, şi foaia de avere a imobilului din str. Andrei Şaguna nr. 1 evidenţiază o neconcordanţă vădită între suprafaţa ce a făcut obiectul retrocedării şi cea acordată Ministerul Educaţiei, la naţionalizare, în 1948. Astfel, dacă în primul act menţionat, suprafaţa totală a imobilului, conform schiţei de delimitare întocmită de Serviciul Topografie din cadrul API (actuala Direcţie de Patrimoniu din cadrul Primăriei Oradea), este de 3671,88 mp, în cel de-al doilea, aceasta scade simţitor, şi anume până la 2493 mp (două corpuri de clădire a 1059 mp, respectiv 726 mp şi grădină intravilan - 708 mp). Admiţând că în cei 3671,88 mp este inclus atât terenul de sport (575,77 mp), cât şi împrejmuirea acestuia (47 mp), suprafeţe care, printr-un act adiţional, au fost exluse din protocolul de predare-primire pe motiv că sunt proprietatea Statului Român, deci nu putea să facă obiectul Hotărârii Guvernului nr. 1334/2000 privind restituirea unor bunuri imobile către minorităţile naţionale, lucrurile tot nu sunt clare. Adică, tot rămân în excedent 556 mp care nu se regăsesc în foaia de avere, deci singura concluzie ce poate fi trasă este aceea că imobilul respectiv s-a construit între timp. Mai mult, suspiciunea că retrocedarea s-a făcut în condiţii nu tocmai "ortodoxe" este amplificată de modul superficial în care a fost întocmit protocolul de predare-primire. Astfel, sfidând regulile generale, identificarea corpurilor de clădire s-a făcut doar conform schiţei, fără a fi menţionate şi numerele topo corespunzătoare, aşa cum, în mod firesc, se procedează. O omisiune care poate deschide calea unui şir de ilegalităţi... "Nu ştim, nu am auzit!" În mod bizar, însă, toţi factorii implicaţi în această "tranzacţie", chestionaţi fiind, ridică neputincioşi din umeri. "Nu am cunoştinţă să se fi construit ulterior vreun corp de clădire. Ştiu doar de o ?plombă? efectuată la etaj. De fapt, eu nu sunt de foarte mulţi ani la conducerea liceului", ne spune Greta Postole, actualul director al Grupului Şcolar Industrial "Andrei Şaguna". Nici la Arhivele Naţionale nu am avut mai mult succes, de aici comunicându-se că actul de naţionalizare e confuz, iar o schiţă de inventar a imobilelor nu există, ci doar a bunurilor mobile. Am fost îndrumaţi, însă, să apelăm la Inspectoratul Şcolar Judeţean, care ar trebui să deţină schiţele. Din păcate, însă, de acelaşi refuz ne-am izbit şi la ISJ, pe motiv că respectiva instituţie nu deţine schiţele imobilului cu pricina, fiind redirecţionaţi la Grupul Şcolar "Andrei Şaguna". Tot într-acolo am fost îndrumaţi şi de conducerea Direcţiei de Patrimoniu, care, totuşi, a încercat să ne convingă că orice descoperire de acest gen e tardivă, din moment ce nu a fost invocată de către conducerea şcolii la momentul respectiv. Aşadar, chiar dacă a fost comisă o ilegalitate, câtă vreme ea a fost ascunsă bine sub preş, oricine s-ar face vinovat de acest lucru poate să stea liniştit. Surprinde, însă, că nici măcar unul dintre factorii implicaţi în transferul imobiliar respectiv nu este dispus să scoată de la "naftalină" acte doveditoare care să infirme ipoteza noastră. Ceea ce nu numai că dă de gândit, dar aruncă suspiciunea vinovăţiei asupra tuturor...