Iubiţii noştri credincioşi, Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am ajuns din nou la prăznuirea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, prăznuire ce ne îndeamnă la diferite meditaţii. Anul acesta am socotit de cuviinţă ca să medităm asupra a două realităţi spirituale: liniştea şi neliniştea sufletelor noastre. Este îndeobşte cunoscut faptul că una dintre cele mai mari comori ale vieţii unui om este liniştea sufletească şi una dintre cele mai chinuitoare este neliniştea şi tulburarea sufletească. Această valoare a liniştii sufletului a dorit să ne-o împărtăşească şi Mântuitorul prin glasul îngerilor de la naşterea Sa: "Pe pământ pace şi între oameni bună învoire". Atât din punct de vedere biologic, cât şi spiritual, toată existenţa este într-o continuă mişcare. În ceea ce priveşte gândurile şi simţămintele noastre, care nu se pot măsura cu unităţi de măsură, sunt şi ele într-o continuă mişcare şi frământare, uneori chiar şi în timpul somnului. Toate aceste mişcări continue, biologice şi spirituale, obosesc atât din punct de vedere fizic, cât şi spiritual fiinţa noastră. Pentru reîntremarea noastră, avem nevoie de o reînviorare continuă. Se dă mare valoare pentru recreerea fizică şi psihică, pe odihna somnului. Iubiţi credincioşi, În privinţa odihnei spirituale, ne dăm toţi foarte bine seama de marele folos ce-l avem din partea curajului, care, în cel mai autentic înţeles, îl dobândim din izvorul nesecat al Sfintei Treimi. Aşa precum în descoperirile tehnice se recunoaşte folosul energiilor atomice, tot aşa şi în viaţa spirituală sunt dătătoare de ton energiile necreate ale Sfintei Treimi. De aceste energii ne vorbeşte Mântuitorul, socotindu-le ca scop al venirii Sale, ca oile Sale, adică noi, oamenii, "să avem viaţă şi încă din belşug să avem" (Ioan 10, 10). În cuvântul "viaţă" nu este vorba doar de viaţa fizică, ci şi de cea spirituală, de cea a nădejdii şi curajului. Cuvântul "viaţă" este mereu prezent atât în Sfânta Scriptură, cât şi în rugăciunile bisericeşti. Astfel, în Evanghelia după Ioan (14, 6) se spune: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa". În rugăciunea "Împărate Ceresc" se întâlnesc cuvintele "dătătorule de viaţă". În rugăciunea Heruvicului, de asemenea, se spune: "Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim, şi făcătoarei de viaţă Treimi...". Iar la începutul unor binecuvântări ale slujbelor noastre se zice: "Slavă Sfintei Celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi"... O problemă care se cade a fi limpezită e aceea a metodelor de a obţine aceste daruri atât de binefăcătoare. Prima constatare e aceea a jertfirilor ce se cer pe acest drum al plinirilor, fapt constatat chiar şi în viaţa Domnului nostru Iisus Hristos. Printre aceste metode şi pliniri este şi aceea a postului şi a rugăciunii. Într-un înţeles mai larg, atât postul, cât şi rugăciunea au mai multe feţe. O întrebare: de ce sunt luate mereu împreună şi nedespărţite? Pentru că ele se intercondiţionează. Fără înfrânarea postului este de neconceput ridicarea spirituală prin rugăciune, iar fără rugăciune este de neconceput puterea stăpânirii prin înfrânarea postului. Datorită acestui fapt, ele sunt mijloace de înălţare şi linişte sufletească. Iubiţi fii sufleteşti, Am vorbit mai sus de feţele diferite ale postului şi ale rugăciunii. Una din feţele postului mult folositoare, dar nu uşor de plinit, este înfrânarea limbii. Despre marele folos al acestei înfrânări vorbeşte şi Sfântul Apostol Iacob, zicând: "Dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela e bărbat desăvârşit şi în stare să-şi înfrâneze tot trupul" (Iacob 3, 2) şi continuă mai departe: "Foc este limba şi lume de fărădelegi. Limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul şi aruncă foc pe drumul vieţii, după ce a fost aprinsă ea de flăcările gheenei". (Iacob 3, 6 - 10). Totdeauna am socotit înfrânarea limbii un post nu uşor, dar de mare folos. Nu este uşoară nici potolirea pornirilor trupeşti pentru că ele sunt aţâţate în neorânduielile lor de duhurile străine de Dumnezeu, duhurile celui rău, care ne duc la prea mare preocupare de cele lumeşti. În concluzie, postul trebuie să fie integral şi permanent, adică el va consta în înfrânarea tuturor pornirilor rele în orice vreme. Drept măritori creştini, În ceea ce priveşte feţele rugăciunii, ele se pot categorisi după cantitativul şi calitativul lor. Dacă din punct de vedere cantitativ, rostirea rugăciunilor nu reprezintă o plinire aşa de grea, din punct de vedere calitativ, se cere o trudă serioasă pentru stăpânirea simţămintelor în timpul rostirii lor. Alcătuirea rugăciunilor din cultul Bisericii sunt calitative din toate punctele de vedere faţă de cele alcătuite de subiectivităţile unor oameni, deoarece ele sunt alcătuite de Sfinţii Părinţi. Luăm doar un singur exemplu, rugăciunea "Împărate ceresc" care glăsuieşte astfel: "Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului care pretutindenea eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte Bunule sufletele noastre". E rugăciunea Bisericii, rugăciunea sfinţilor, rugăciunea inspirată de Duhul lui Dumnezeu. Există o mişcare odihnitoare şi o odihnă obositoare. În trudele spre desăvârşire întâlnim adevărate oaze odihnitoare ale harului după cuvântul Sfântului Apostol Pavel "când sunt slab, atunci sunt tare" (II Corinteni 12,10). În ceea ce priveşte odihna obositoare, să ne gândim la cei din închisoare. Sunt fără nici o ocupaţie, dar starea de plictiseală îi duce la multă oboseală. De fapt, plictiseala este una din cele mai obositoare stări sufleteşti. Încercarea noastră de a ieşi din starea de plictiseală prin satisfacerea diferitelor plăceri nu duce decât la un plus de adaus de plictiseală şi oboseală lăuntrică. Ne dăm bine seama de învăţătura Bisericii privind viaţa veşnică în care urcăm mereu din slavă în slavă fără a repeta aceeaşi stare, aceeaşi trăire. E marea taină a veşniciei. Aici pe pământ ca o remediere a plictiselii avem folosul răbdării ca să nu cădem în complicaţiile plictiselii. Odihna cea adevărată o găsim numai în odihna darurilor duhovniceşti, în urma trudelor creştineşti. O atenţionare serioasă rămâne avertismentul Mântuitorului care ne spune că "în vremile din urmă oamenii vor fi mai iubitori de plăceri decât de Dumnezeu" (II Timotei 3,4). Să încercăm a ajunge prin trude şi har, cât e posibil omeneşte, la un echilibru sănătos între preocupările lumeşti şi liniştea sufletească spre marele nostru bine vremelnic şi veşnic. Vă îndemn, iubiţii noştri credincioşi, cu prilejul acestui mare praznic al Naşterii Domnului, să ne luptăm lupta cea bună ca să ne arătăm biruitori asupra păcatului după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, ca astfel să ne statornicim în mai multă linişte sufletească atât de necesară şi folositoare pe cărările vieţii noastre. Rog pe bunul Dumnezeu să sprijinească năzuinţele noastre spre această plinire, spre binele nostru vremelnic şi veşnic. Al vostru sincer rugător către milostivul Dumnezeu,