+ IOAN din mila lui Dumnezeu, episcop al de Dumnezeu păzitei Episcopii Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului şi Sălajului Iubitului cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Hristos, Domnul nostru, iar de la smerenia noastră arhiereşti binecuvântări CĂDERE ŞI RIDICARE ?Iar eu am zis întru îndestularea mea: Nu mă voi clătina în veac..., dar când Ţi-ai întors faţa Ta, eu m-am tulburat.? (Psalmul 29, 6-7) Iubiţii noştri credincioşi, Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns din nou sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, care, aşa cum zice Sfântul Apostol Pavel: ?S-a smerit pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor? (Filip 2, 7). A venit la noi ca să ne înveţe prin exemplul vieţii Sale cum să vieţuim împreună, în pace şi bunăvoire. Am socotit de cuviinţă, ca şi anii trecuţi, să dezbatem împreună problema căderii şi deznădăjduirii omului, precum şi ridicării şi încurajării lui pe cărările vieţii. Tainică şi serioasă este viaţa omului în drumul lui spre mântuire. Tainică, pentru că este vorba de nepătrunsul Dumnezeu, de neodihnitul diavol şi de om, câmpul de întâlnire a acestor două realităţi, sunt explicabile căderile, deznădăjduirile, ridicările şi încurajările. Drept măritori creştini, Chiar şi când este vorba de mântuire, intervin acele ispititoare afirmări de sine, acele pretenţii de a fi mai sus decât alţii. Cum? Uneori, ne luăm ca plan de realizare unele percepte morale mai presus decât puterile noastre omeneşti. Începem lucrările desăvârşirii şi chiar de la început ne dăm seama că nu le putem plini. Şi atunci, în loc de pocăinţă, păreri de rău, rămâne ambiţia slavei deşarte care duce la acea paralizie sufletească a descurajării deznădăjduitoare ca o lucrare a amăgirii diavoleşti pierzătoare. Este una din ispitele mereu amintite de Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Iubiţi credincioşi, Tot o ispită este şi dorinţa de a ne afirma din punct de vedere intelectual, pentru care afirmare depunem mari eforturi şi transpiraţii. O mare abatere este aceea când căutăm ca prin aceste pliniri intelectuale să ne acoperim slăbiciunile noastre morale. Niciodată folosul celor intelectuale nu se poate compara cu al celor morale. Sunt atât de necesare energiile încurajatoare pe cărările vieţii, ce le dobândim prin maturitatea noastră duhovnicească. Viaţa ne stă mărturie că totul se destramă dacă lipsesc plinirile morale, maturitatea duhovnicească aşa cum observăm astăzi când asistăm la mulţimea divorţurilor, uneori chiar îndată după căsătorie şi care familii nu sunt lipsite de cele materiale. Dacă am vorbit la început de căderi şi deznădăjduiri, am avut în vedere şi aceste pliniri care, nici pe departe, nu întreţin curajul pe cărările vieţii, ci, din contră, duc nu rareori la descurajări care merg chiar până la sinucidere. Câtă diferenţă între aceste stări lăuntrice şi martirii Bisericii care mergeau cântând la moarte ca să fie sfârtecaţi de dinţii fiarelor sălbatice. Sfântul Ignatie Teoforul rămâne un exemplu peste veacuri. Un alt exemplu îl întâlnim la Sfântul Policarp, episcopul Smirnei, care atunci când soldaţii romani îl îndemnau ca să se lepede de Hristos, el răspunde: ?Socotiţi voi dacă se cade să mă lepăd de Binefăcătorul meu, pe care-L slujesc de 87 de ani şi nici un rău nu mi-a făcut?, dându-şi obştescul său sfârşit fiind ars de viu. O comparaţie între aceste pliniri spirituale şi cele materiale este incomparabilă în folosul lor pe cărările vieţii. După toate acestea ne punem o întrebare: De ce Dumnezeu, după ce a venit la noi Mântuitorul, i-a lăsat încă o putere diavolului asupra noastră? De ce nu i-a nimicit de tot această putere? O întrebare al cărei răspuns rămâne o mare taină. Poate a ne lăsa şi nouă o parte din trudele pentru mântuire, pentru a şti aprecia jertfele cele pentru noi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Avem convingerea că în aceste trude pentru mântuire şi căderile au un rost pedagogic. Ele mă pot duce la o ridicare printr-un adânc de smerenie, plin de nădejde mântuitoare în puterea lui Dumnezeu sau la diferite complicaţii urmate de descurajări deznădăjduitoare. Cazul lui Iuda Iscarioteanul este evident şi viu grăitor. Iubiţii noştri credincioşi, Este interesantă constatarea: într-o lume atât de tehnicizată cu mari înlesniri şi confort material, totuşi, pe feţele semenilor noştri nu se mai observă acel optimism plin de viaţă ce-l întâlneam la ţăranii noştri cu viaţa lor atât de simplă, dar cu o judecată şi un echilibru atât de sănătos. Desigur, nu tehnica este aceea care cauzează lipsa acelui curajos optimism, ci folosirea tehnicii spre distrugere şi nu spre folos. Or, aceste întrebuinţări ale tehnicii au la bază tocmai căderile noastre morale, care căderi duc la întunecarea minţii şi întunecarea duce la folosirea primejdioasă a tehnicii moderne. Mare este folosul ce-l avem de la dreapta judecată a minţii. De acest folos al dreptei judecăţi şi-au dat seama şi marii descoperitori ai tehnicii moderne avertizând omenirea de descoperiri. De această alegere va depinde salvarea sau pieirea omenirii. Iată pentru ce căderile devin o mare primejdie pentru omenire şi datorită acestui fapt se cade a avea o preocupare permanentă pentru ridicarea noastră din aceste căderi. Drept măritori creştini, Cum să ne ridicăm? Mai întâi, o meditaţie adâncă asupra primejdiilor ce le aduc aceste căderi în viaţa noastră. Lipsa bucuriilor şi a liniştii sufleteşti din cauza acestor căderi. Povara unor momente cauzate de aceste căderi şi atunci cât de grea de suportat va fi veşnicia lor. Să cugetăm şi la ajutorul lui Dumnezeu care doreşte binele vremelnic şi veşnic al oricărui om. Iată un mănunchi de meditaţii care ne-ar putea aprinde dorul de îndreptare, dorul de ieşire din întunericul căderii la luminile binefăcătoare ale harului. Cu ocazia acestei sfinte sărbători, în care se cade să ne bucurăm pentru dragostea arătată de Bunul nostru Dumnezeu faţă de noi, vă dorim din tot sufletul să aveţi parte şi folos de bucuriile harului aduse la noi de Cel ce S-a născut pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Al vostru sincer rugător pentru buna pace şi bunăvoire în familia dumneavoastră, în Biserica noastră şi în neamul nostru românesc.