Pastorale la sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos
Dreptmăritori creştini,
Ziua Învierii lui Hristos, serbată de noi toţi în fiecare an, este, de fapt, o înainteprăznuire a propriei noastre învieri. Învierea lui Hristos este începutul. Urmează învierea noastră din morţi. Sărbătorind Învierea lui Hristos Domnul, sărbătorim, cu anticipaţie, propria noastră înviere. A tuturor oamenilor, a tuturor noroadelor, a tuturor urmaşilor lui Adam. De aceea, Ziua Învierii este o serbare globală, ba chiar universală. O zi de bucurie pentru întreaga creaţie: oameni, lume, îngeri chiar. Aceasta înţelegând-o mai înainte de noi, Sfântul Ioan Damaschinul, cel care a alcătuit frumosul, bogatul şi adâncul poem teologic cunoscut sub numele de Canonul Învierii, a tâlcuit în vers taina bucuriei universale, bucurie a tuturor popoarelor: "Ziua Învierii, noroade, să ne luminăm! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi." Aşa cântând, intrăm, în noaptea Învierii, în bisericile inundate de lumină, într-o explozie suprafirească a bucuriei universale, bucuria tuturor, oameni, îngeri, creaţia toată. Ziua Învierii lui Hristos Mântuitorul nostru şi al întregii lumi este ziua de referinţă a istoriei universale.
Binecredincioşi fii şi fiice ai Bisericii,
Serbând Învierea lui Hristos, suntem în situaţia unei recapitulări generale a cunoştinţelor noastre, în stare de a ne pregăti pentru ceea ce se va petrece cu noi toţi. Pentru că niciunul dintre urmaşii lui Adam nu va rămâne străin de Învierea lui Hristos, "căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia" (I Corinteni 15, 22). Hristos, Împăratul şi Domnul a înviat a treia zi, "pe Adam din stricăciune ridicând şi moartea pierzând." Profetul Isaia, mai înainte văzând în Duhul Sfânt acestea, a mărturisit despre Hristos, zicând: "El va înlătura moartea pe vecie!" (Isaia 25, 8), moartea noastră, moartea lumii, prin Învierea Sa, înviere care este începutul învierii din morţi a tuturor, aşa cum inspirat arată şi Marele Vasile, Ierarhul Cezareei Capadociei, în anaforaua liturghiei sale: "înviind a treia zi şi cale făcând oricărui trup la învierea cea din morţi, că nu era cu putinţă a fi ţinut sub stricăciune Începătorul vieţii, făcutu-S-a începătură celor adormiţi, Întâi-Născut din morţi, ca să fie Însuşi Începătorul tuturor în toate." O mărturie în cea mai autentică tradiţie biblică, Sfântul Pavel scriind Corintenilor că "Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi" (I Corinteni 15, 20). În aceeaşi linie apostolică şi patristică, se înscrie şi cuvântul cel bun al Marelui Ioan Gură de Aur, de la a cărui naştere în cer aniversăm anul în curs o mie şase sute de ani. Astfel, în magistralul său cuvânt de învăţătură, citit în toate bisericile noastre în noaptea pascală, Hrisostomul arată şi el că "înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi niciun mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut."
Preaiubiţi credincioşi ai Domnului Hristos,
Într-o asemenea zi, dragii mei contemporani, scumpii mei strămoşi, iubiţii mei care acum mă auziţi din cer şi de pe pământ, nu mai este loc de ură şi răzbunare! Armele să tacă! Războaiele să înceteze! Gândurile rele să pălească! Iar noi, cu toţii, cei de azi, dimpreună cu cei de ieri şi cu cei de mâine, oameni şi îngeri, cer şi pământ şi cele de dedesubt, stele şi făpturi pământene şi stihii, haideţi să ne prindem într-o horă cosmică, de proporţii uriaşe, nemaigândite, şi să cântăm cu bucurie, veselindu-ne şi lăudându-L pe Cel a treia zi Înviat, Începutul Învierii noastre.
Binecuvântaţii Părintelui ceresc din Sfânta şi de Dumnezeu păzita Eparhie a Oradiei, Bihorului şi Sălajului, îngăduiţi-mi ca, în finalul acestei scrisori pascale, să Vă împărtăşesc bucuria de a fi împreună cu Voi, al Vostru, la această mare sărbătoare a Bisericii, a întregii Creaţii. Sunt copleşit de dragostea cu care m-aţi primit şi m-aţi îmbrăţişat. La rândul meu, sunt, întru fericire deplină, cu Voi, cu toţi, cei din Cetatea de Scaun a Eparhiei, cei din Bihor şi cei din Sălaj, din Crişana şi din colţul sălăjean al Transilvaniei. Fie ca lumina Învierii să strălucească în noi toţi!
Hristos a înviat!
Praznic luminat Vă doreşte tuturor, al Vostru, de tot binele voitor şi neobosit rugător către Domnul Cel Înviat,
NU PREA AM INTELES NIMIK IMI PARE RAU:((
VINERI SAU MIERCURI de MUNTEANU AUREL pe 23.04.2008, 10:36 ---------------------- Multumesc pentru detaliile crucificarii si ale invierii, multzi ca mine vor adevarul nu minciunile fariseilor moderni (preotzii), cand vine vb de Mantuitorul Isus Hristos ;)
În „Encyclopedia Americana” volumul 9, pag. 506 noi citim: „Paştele este o convergenţă a trei tradiţii, (1) Păgână; (2) Ebraică; (3) Creştină”. În „Humbolt`s Mexican Researches” volumul 1, pag. 404, noi vedem cum păgânii mexicani ţineau un „post”. „Trei zile după echinocţiul de primăvară începea un post solemn de 40 de zile în onoarea soarelui”. Mai sunt o mulţime de alte citate care ar fi putut fi date aici; oricum eu cred că cele de mai sus dovedesc că cele 40 de zile ale postului de primăvară nu sunt creştine – ci păgâne. Biblia nu ne spune nimic despre aşa un post în Noul Testament. Oricum ne este spus în Ezechiel 8:13, 14: „Şi mi-a zis: ,,Vei mai vedea şi alte urâciuni mari, pe care le săvârşesc ei! Şi m-a dus la intrarea porţii Casei Domnului din spre miazănoapte. Şi iată că acolo stăteau nişte femei, care plângeau pe Tamuz”. Acestea, dragi prieteni, sunt cele 40 de zile de plângere, post şi întristare pentru moartea lui Tamuz, „zeul soare”. Atunci, a fost cu adevărat o abominaţie înaintea Domnului; presupui că arată mai bine pentru El acum? Vinerea Mare Vinerea este acceptată astăzi fără probleme, de cei mai mulţi din poporul Domnului, ca şi zi a crucificării. Unul care se opune acestei idei este considerat de aceştia ca fiind profanator şi cauzator de probleme. Haideţi să luăm în considerare câteva fapte. Orice cercetător studios, fără prejudecăţi cu privire la tradiţie sau imaginaţia oamenilor, nu va avea nici o dificultate în a înţelege că Domnul nostru Isus Cristos nu a murit vineri. Dovada acestui fapt este în versetele următoare: „Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului” (Matei 12:40). „Atunci a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât, şi după trei zile să învieze” (Marcu 8:31). „Doamne, ne-am adus aminte că înşelătorul acela, pe cînd era încă în viaţă, a zis: ,După trei zile voi învia” (Matei 27:63). „Că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi” (1 Corinteni 15:4). În Ioan 11:9 citim: „Isus a răspuns: Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi?” Aici Domnul nostru învaţă că 12 ore fac o zi. Deci, după socoteala Sa o zi şi o noapte sunt exact 24 de ore. După timpul evreiesc, noaptea preceda ziua (Genesa 1:5). Calcularea timpului în vremea lui Cristos era aceasta: noaptea începea la ora 6:00 seara, şi se încheia la ora 6:00 dimineaţa când începea ziua. Acum, din citatele Scripturii noi concluzionăm următoarele: după moartea Sa, şi înainte de înviere, Cristos s-a aflat în mormânt trei zile şi trei nopţi, adică 72 de ore – nu mai puţin. În fiecare din cele patru relatări ale evangheliilor noi citim despre Maria Magdalena şi celelalte venind la mormânt pentru a unge trupul lui Isus. Dacă luăm în considerare toate aceste realităţi, un fapt rămâne valabil. Adică, atunci când ele au venit la mormânt Isus nu mai era acolo. În Matei 28 avem relatarea despre îngerul care a rostogolit piatra, dar asta nu a fost pentru a-L elibera pe Domnul Gloriei. A fost numai pentru a arăta lumii că El nu mai era acolo. Cu ceva timp înainte femeile fuseseră martore ale desigilării mormântului, Salvatorul nostru a ieşit afară din moarte. Îngerul a spus: „a înviat, nu este aici!” Noi ştim că această mişcare grăbită a fost făcută de cei ce L-au pus pe Cristos în mormântul lui Iosif, pentru a-L avea îngropat înainte de începerea Sabatului evreiesc care începea la 6:00 seara. Noi citim în Ioan 19:31: „şi ziua aceea de Sabat era o zi mare”. Acum, acest Sabat era Sabatul Paştelui şi nu era deloc sâmbăta (a şaptea zi a săptămânii) ci mai degrabă joi. La Sabatul obişnuit din ziua a şaptea nu ni se fac referiri ca fiind „o zi mare”. Câteodată sărbătorile speciale erau numite printre Iudei Sabate sau „zile mari”, chiar dacă nu cădeau în ziua a şapte-a a săptămânii. Învăţăm de asemenea din Ioan 19:31 că Domnul Isus a fost îngropat de ucenicii îndureraţi în seara dinaintea unei zile mari de Sabat. Acum, Cristos nu ar fi putut fi îngropat vineri seara şi să învieze duminică dimineaţa, pentru că nu sunt „trei zile şi trei nopţi”, ci o zi şi două nopţi. Eu cred că Salvatorul nostru cunoştea mai mult despre învierea Sa decât un om firesc, şi când El a spus „trei zile şi trei nopţi” ştia foarte bine ce spune. Potrivit relatărilor Scripturii crucificarea a avut loc miercuri. Trupul Său a fost mutat, înfăşurat şi îngropat înainte de ora 6:00 în acea zi. Cele „trei zile şi trei nopţi” (72 ore) au expirat la ora 6:00 sâmbătă seara; fiind prima zi a săptămânii, după cum seara era începutul unei noi zile. De aceea, învierea a avut loc la ceva timp după ora 6:00, la asfinţit în sabatul zilei a şaptea, iar Scriptura dovedeşte în concluzie că El nu a fost crucificat vineri şi nici învierea nu a avut loc când s-a ridicat soarele în prima zi a săptămânii. Paştele Acum haideţi să analizăm aceasta: „înălţimi cu stâlpi închinaţi idolilor şi Astartee pe orice deal înalt”. O dată pe an, în fiecare primăvară, noi asistăm la închinarea la soare, la Tamuz în cea mai pură formă a sa, sub denumirea de înviere a lui Cristos; numele acestei „zile sfinte” este Paşte (Easter în limba engleză – nota editorului). Acum, „Easter” nu este un nume creştin ci mai degrabă este derivat din numele „Astarteea”, care este zeiţa primăverii; numită „împărăteasa cerului” în Ieremia 7:18 şi 44:17-25. (...) Crucea: Crucea aşa cum o cunoaştem noi nu a fost niciodată un simbol al creştinilor. Acest „T” gigant reprezintă numele zeului păgân „Tamuz” fiul Astarteei, zeiţa primăverii. Potrivit cu mitologia religiei lui Nimrod, Tamuz a fost conceput în timpul echinocţiului de primăvară, şi născut cam pe la 25 decembrie. El a întâlnit moartea prematur şi a acces să locuiască în soare. De aceea au catolicii trei cruci pe Golgota. Soarele a primit închinarea ca şi dumnezeul Tamuz. Ei ofereau sacrificii umane pe cruce, care era simbolul lui Tamuz. Aşa că astăzi oamenii încă se închină la aceşti idoli păgâni pe „fiecare înălţime”. Mai târziu, intenţionez să demonstrez că răsăritul soarelui nu are nimic de-a face cu învierea lui Cristos. Ce este Paştele? Ce reprezintă toate obiceiurile legate de el? Paştele este ziua când postul de 40 de zile şi Vinerea Mare ating punctul lor culminant, marele apogeu. Un timp când în special femeile vor trebui să îmbrace cele mai rafinate veşminte; un timp când mii de oameni care nu au nici un fel de interes pentru o biserica evanghelică sau în Evanghelia Fiului Lui Dumnezeu trebuie să se ducă să se închine înaintea „idolilor” „pe ori ce deal înalt”, apoi ei trebuie să-şi scoată copii afară pentru a vâna „ouă de Paşti”, şi pentru a le spune că au fost făcute de „Iepuraşul de Paşti”. Dacă toate aceste practici ar fi de la Dumnezeu cu certitudine nu ar pretinde respectul şi închinarea lumii neevlavioase, aşa cum o face. Mi-ar plăcea ca la acest punct să analizez obiceiurile şi practicile legate de închinarea lor la „Paşte” şi să dovedesc prin amândouă, istorie şi Cuvântului lui Dumnezeu că toate vin din închinarea la „Astarteea zeiţa primăverii” şi la „fiul său Tamuz”; toate acestea începând cu religia străveche a lui Nimrod care s-a răzvrătit împotriva închinării adevărate la Dumnezeu şi a devenit fondatorul străvechii idolatri, cunoscută în Biblie ca închinare la Baal. „Israel s-a alipit de Baal-Peor, şi Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel” (Numeri 25:3). „Nu vezi ce fac ei în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului? Copiii strâng lemne, părinţii aprind focul, şi femeile frământă plămădeala, ca să pregătească turte împărătesei cerului, şi să toarne jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mânie” (Ieremia 7:17,18). Aici avem o referire a Scripturii la faimoasa „pască” care este aşa de poră la „Paşte”. De ce este făcută cu o cruce pe ea? Această cruce este făcută pentru Tamuz „fiul împărătesei cerului”. Literele „T” şi alte forme ale crucii la fel ca şi „X” sunt pentru Tamuz. Potrivit cu vechea închinare la mamă şi prunc a Babilonului, Tamuz fiul Astarteei, s-a încarnat în soare şi conduce de pe tronul său de acolo; aşa că atunci când oamenii se duc „pe ori ce deal înalt” şi se închină, nu se închină la Tamuz? Ei trebuie să fie pe un deal înalt şi să privească răsăritul de soare ca adevărat simbol al lui Tamuz (zeul soare), prin cruce, care este iniţiala acestei zeităţi păgâne. Ezechiel 8:16 spune: „Şi m-a dus în curtea dinlăuntru a Casei Domnului. Şi iată că la uşa Templului Domnului, între pridvor şi altar, erau aproape douăzeci şi cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului şi cu faţa spre răsărit; şi se închinau înaintea soarelui spre răsărit”. Iepurii şi ouăle sunt folosite de secole pentru închinarea la „împărăteasa cerului”. Mi-ar plăcea să citez din Higinus, păzitorul bibliotecii Palatine din Roma în zilele lui Augustus. El a spus: „Un ou de dimensiuni nemaipomenite a căzut din ceruri în râul Eufrat. Peştii l-au rostogolit pe mal. Porumbeii s-au aşezat deasupra şi l-au clocit, din el a ieşit Venus care ulterior a fost numită de sirieni zeiţa Astarteea.” Străvechii druizi din Insulele Britanice foloseau ouă în închinarea lor păgână. În timpul Tainelor lui Bachus, în Atena antică, o parte din ceremonia lor păgână era să consacre un ou! În păgânismul hindus, ouă de culoare aurie erau folosite în sărbătorile lor. Închinarea şintoistă japoneză foloseşte ouă sacre de nuanţă arămie. În China ei folosesc ouă pictate în festivalurile lor idolatre. Ouăle erau folosite în ritualurile religioase ale egiptenilor care le agăţau prin templele lor păgâne în scopuri mistice. Aceste dovezi ar trebui să fie suficiente pentru ca noi să ştim de unde vine închinarea la ou. Iepurii sunt cunoscuţi pentru rata mare a reproducerii. Pentru toţi păgânii menţionaţi ouăle purtau secretul vieţii. Puneţi aceste dovezi împreună şi veţi avea ritualurile idolatre ale fertilităţii. Acum, de Paşte există obiceiul ca femeile să poarte cele mai rafinate veşminte; făcând aşa, ele sunt în acord cu străvechile ritualuri păgâne ale fertilităţii. „Sărbătoarea Astarteei” are scop dublu. Este pentru a celebra conceperea şi învierea lui Tamuz; Astarteea a fost numită împărăteasă a cerului, de aici vine expresia catolică „Mama lui Dumnezeu”; care, nu provine deloc din Biblie ci, din cea mai veche formă de idolatrie păgână. Gata cu aceste obiceiuri păgâne. Acum, în secolul duăzeci generaţia noastră de păgâni rafinaţi şi educaţi a păstrat această străveche idolatrie a Babilonului. Aşa că avem părinţi „educaţi” şi „înalt culturalizaţi”, da, chiar frecventatori de biserici, care îşi înşeală cu neruşinare copilaşii făcându-i să creadă că iepurii fac ouă colorate de Paşte. Este aceasta creşterea în „mustrarea şi învăţătura Domnului?” (vezi Efeseni 6:4) Ruşine vouă părinţilor! Voi sunteţi ipocriţii perfecţi; pedepsindu-vă copii când vă mint pe voi, pe când voi îi minţiţi şi-i înşelaţi pe ei. Spun încă o dată, să vă fie ruşine! „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine” (Matei 15:8). Dragi prieteni: am o dorinţă arzătoare să văd poporul Domnului „fugind de idolatrie” aceasta am intenţionat scriind acest articol. Cu degenerare generală de care s-a molipsit adevăratul Creştinism peste tot în lume, este timpul pentru poporul Domnului să se oprească puţin şi să se întrebe de ce suntem în această situaţie. În timp ce avem din ce în ce mai mulţi membri în biserici, numărul celor care arătă roadele unei adevărate convertiri la Cristos este tot mai mic. Nu putem aştepta de la copii noştri să ia poziţie împotriva tendinţei lumeşti poră şi pentru adevărul Evangheliei când noi înşine suntem copleşiţi de presiunea constantă a păgânismului din jurul nostru.