Praznicul Adormirii Maicii Domnului - Mii de pelerini la Mănăstirea Izbuc
Credincioşi ortodocşi din Bihor, din judeţele limitrofe, dar şi din alte colţuri ale ţării, au participat, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, 15 august 2012, la hramul Sfintei Mănăstiri Izbuc din Eparhia Oradiei. Sfânta Liturghie a fost săvârşită, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, de un sobor de 33 de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în altarul de vară al mănăstirii, în frunte cu Preacuviosul Părinte Arhim. Mihail Tărău, exarh şi stareţ al Mănăstirii Izbuc.
Sfintele slujbe au început în ajunul sărbătorii, seara, prin oficierea slujbei Privegherii şi a Prohodului Maicii Domnului, ce au continuat cu Taina Sfântului Maslu şi rugăciuni de dezlegare, precum şi Sfânta Liturghie săvârşită la miezul nopţii. Anul acesta, prin grija Preasfinţitului Părinte Sofronie, bucuria preoţilor şi pelerinilor veniţi la sfânta mănăstire a fost deplină prin faptul că au avut posibilitatea să se închine şi la Sfânta şi de viaţă făcătoarea Cruce a Domnului Iisus Hristos, din a cărei părticică a fost adusă cu prilejul hramului de la Catedrala Episcopală "Învierea Domnului" şi "Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei" din Oradea. Praznicul Adormirii Maicii Domnului din acest an a marcat şi frumoasa aniversare a 80 de ani de la târnosirea primei biserici de lemn a mănăstirii, săvârşită de către Episcopul Andrei Magier Crişanul, pe atunci arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, episcopul de mai târziu al Aradului, moment ce a marcat, practic, sfinţirea reactivatei mănăstiri şi reluarea vieţuirii şi slujirii monahale în aceastră străveche vatră de sihăstrie de la Izbuc. După Sfânta Liturghie a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, iar la final toţi pelerinii au primit şi merinde pentru trup, bucate tradiţionale alese, care au întregit bucuria şi frumuseţea praznicului. Ctitorită de vrednicul de pomenire Episcop Roman Ciorogariu al Oradiei, pe locul unei străvechi vetre de sihăstrie românească, în preajma unui izvor cu ape tămăduitoare, Mănăstirea Izbuc îşi serbează în fiecare an hramul, încă de la sfinţirea primei ei biserici, la 15 august 1932. Atraşi de renumele acestei mănăstiri dar şi de accesul facil auto până în curtea sfântului aşezământ, în ultimii anii, tot mai mulţi pelerini îi calcă pragul pentru apa izvorului "Izbuc", cât şi pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, existentă în mănăstire încă din momentul întemeierii acesteia. Prin grija Preasfinţitului Părinte Sofronie, prin osteneala părintelui stareţ, Arhim. Mihail Tărău, în ultimii ani Mănăstirea Izbuc se află într-o frumoasă şi binecuvântată perioadă de înflorire duhovnicească şi administrativ-gospodărească.
În mănăstire, vieţuiesc 25 de călugări şi fraţi, iar în incinta aşezământului monahal se află în plină construcţie o nouă biserică, reprezentativă, cu hramurile "Adormirea Maicii Domnului" şi "Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic", dar şi corpuri noi de chilii, case de oaspeţi, clădiri pentru ateliere şi alte anexe.
Pr. Cristian RUS
Comentarii
Nu există nici un comentariu.