"Cred că nu există nimic mai profund, mai curajos, mai perfect decât Hristos... Dacă adevărul ar putea fi înafara lui Hristos şi dacă s-ar putea stabili că adevărul e înafara lui Hristos, aş prefera să rămân cu Hristos, decât cu adevărul". (Dostoevski) Adevărul înainte de Hristos este relativ valabil pentru o vreme ca apoi să fie contestat sau negat, vorba lui Eminescu: "Ce un secol ne zice, ceilalţi o dezic". Iisus Hristos fiind "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat", rămâne "ieri, azi şi în veci" (Evrei 13, 8) perfecţiunea şi profunzimea adevărului. Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a petrecut pe pământ, după slăvita Sa Înviere din morţi, încă patruzeci de zile, întărind în credinţă pe Sfinţii Apostoli şi pe toţi aceia care-L cunoscuseră şi-L înconjuraseră cu credinţă şi dragoste. Trupul Său cel proslăvit după Înviere, deşi era întru totul asemenea trupului de mai înainte, avea acum puteri supranaturale, devenise nemuritor şi nestricăcios, iar viaţa Sa de acum părea Sfinţilor Apostoli supraomenească. Inimile lor ardeau de bucurie văzându-L pe Iisus iarăşi printre ei. Cu toţii erau preocupaţi de o întrebare: Vor putea ei vedea şi mai departe pe Domnul şi Învăţătorul lor printre ei? Se vor împărtăşi şi fără contenire de sfintele şi cereştile Sale învăţături? În a patruzecea zi de la strălucita Înviere a Mântuitorului, fără ca Sfinţii Apostoli să ştie sau să prevadă ceva, s-a petrecut minunea Înălţării Domnului la cer, care încoronează viaţa şi activitatea Sa pământească. În această zi, Mântuitorul plecase cu ucenicii spre Betania cam la 3-4 km depărtare de Ierusalim, unde înviase din morţi pe prietenul Său, Lazăr. S-au întors apoi cu toţii la Muntele Măslinilor, la aproape un kilometru şi jumătate depărtare de Ierusalim. Era o zi frumoasă de mai. Peste răcoarea dimineţii începuse să-şi facă loc fierbinţeala zilei. Unduirile uşoare ale vântului legănau ramurile înfrunzite şi încărcate cu roadele crude ale pomilor. De sus, de pe Muntele Măslinilor se zăreau strălucitoare turnurile templului şi zidurile albe ale caselor mai înalte din cetatea Ierusalimului. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că Apostolii I-au pus lui Iisus întrebarea: "Doamne, oare în vremea aceasta vei aşeza Tu din nou împărăţia lui Israel?" Iar Mântuitorul le-a răspuns: "Nu este lucrul vostru să ştiţi vremurile şi soroacele pe care Tatăl le-a pus întru a Sa atotputernicie" (Fapte 1, 6-7). Apoi, Domnul Hristos Şi-a ridicat mâinile să-i binecuvânteze; şi pe când îi binecuvânta, în timp ce ei aveau ochii aţintiţi spre El, S-a înălţat la cer. În cartea sa, Faptele Apostolilor, Sfântul Luca mai adaugă un fapt: în timp ce Sfinţii Apostoli stăteau cu ochii pironiţi spre cer, privind încremeniţi de uimire la Iisus ce se înălţa din faţa lor, li s-au arătat deodată doi îngeri îmbrăcaţi în haine albe, care le-au zis: "Bărbaţi galilieni, ce staţi şi căutaţi spre cer? Acest Iisus care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer" (Fapte 1, 11). Apoi Sfinţii Apostoli s-au întors la Ierusalim cu bucurie mare şi mergând la templu, lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu (Luca 24, 52-53). În această strălucită zi, când toată creştinătatea sărbătoreşte Înălţarea Domului la cer, se cuvine să ne ridicăm ochii minţii pe Muntele Măslinilor şi, privind ca şi Apostolii la Domnul care S-a ridicat la ceruri şi S-a aşezat de-a dreapta Tatălui, să medităm şi noi creştinii de astăzi la însemnătatea acestei sărbători. Faptul cel mai minunat care uimeşte înţelegerea noastră omenească şi care are cele mai fericite urmări pentru viaţa fiecăruia dintre noi, este că, prin Înălţarea Sa la cer, Domnul nostru Iisus Hristos Se înfăţişează înaintea Tatălui Ceresc şi stă de-a dreapta Sa, întru mărire şi cinste, în plinătatea persoanei Sale. Prin suirea la ceruri, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a suit şi firea noastră omenească pe care a primit-o în persoana Sa, a înnoit-o, a sfinţit-o şi a glorificat-o, făcând-o nestricăcioasă şi veşnică. Prin primirea firii omeneşti şi îndumnezeirea ei în persoana Sa, Iisus Hristos, Mântuitorul a devenit creatorul unei noi umanităţi. Chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, pe care le poartă în sine orice om, dobândeşte prin puterea lui Hristos şi a Sfântului Duh puteri noi pentru realizarea binelui pe pământ şi dobândirea bunurilor nepieritoare şi cereşti. În această zi îngerii şi toate puterile cereşti se bucură, pentru că prin înălţarea firii cereşti la tronul cel veşnic al Tatălui Cel dătător de lumină, cele de sus se unesc cu cele de jos. În această zi se împlinesc cuvintele lui Iisus: "De acum veţi vedea cerurile deschise şi pe îngerii lui Dumnezeu urcându-se şi coborîndu-se peste Fiul Omului (Ioan 1, 51). Dar tot atât de minunat este şi faptul că prin Înălţarea Domnului la cer, firea omenească este ridicată la o cinstire mai mare decât cea a îngerilor, cum ne încredinţează Sfântul Apostol Pavel, când spune: "Nu unor îngeri a spus Dumnezeu lumea viitoare" (Evrei 2,5); "Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea şi chiar pe îngeri"?(I Corinteni 15, 2) De aceea, în planul lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii, sărbătoarea Înălţării Domnului reprezintă pentru fiecare credincios şi pentru întreaga Biserică încoronarea lui Dumnezeu în lume. Firea noastră, primită de Domnul Hristos în persoana Sa, străbate astăzi cerurile... se bucură de deosebită cinste şi mărire... Minunată este această privelişte care ni se înfăţişează ochilor noştri sufleteşti! Stând de-a dreapta Tatălui, Iisus Hristos este acum solul credincioşilor, este mijlocitorul mântuirii noastre către Dumnezeu. Iisus mijlocitorul se întoarce acum la Dumnezeu Tatăl, mijlocind pentru nevoile noastre, ascultând rugăciunile Sfintei Fecioare Maria şi ale tuturor sfinţilor... După Învierea şi Înălţarea Mântuitorului, noi credincioşii nu mai stăm sub apăsarea păcatului, ci sub revărsarea harului dumnezeiesc, care face să rodească în sufletele noastre iubirea, bunătatea, respectul unuia faţă de altul, înţelegerea, ajutorarea aproapelui... Faptul că Domnul Hristos a preamărit şi îndumnezeit trupul Său, cu care S-a suit la ceruri, ne dă încredinţarea că şi noi putem deveni prin puterea lui Dumnezeu locuitori ai lumii cereşti, cetăţenii împărăţiei Sale celei veşnice. Cunoscând prin descoperirea dumnezeiască acest adevăr, Sfântul Apostol Pavel ne spune în epistola către evrei: "Noi nu suntem fiii îndoielii ca să pierim, ci fiii credinţei, ca să ne câştigăm sufletele" (Evrei 10, 39). După ce a împlinit misiunea pe care Dumnezeu Tatăl I-a încredinţat-o pe pământ, Domnul Hristos S-a suit la ceruri ca un Dumnezeu şi stă în cinste şi mărire de-a dreapta Tatălui El însuşi a mărturisit despre sine: "Eu şi Tatăl una suntem" (Ioan 10, 30). Iar Sfinţilor Săi Apostoli le-a spus: "Să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu sunt în Tatăl" (Ioan 10, 38). Dar Domnul Hristos S-a suit la ceruri, nu numai pentru Sine, ci şi pentru fiecare din noi: "El s-a suit la ceruri, nu numai pentru Sine, ci şi pentru fiecare din noi; El S-a suit la ceruri pentru a ne pregăti fiecăruia un loc în Împărăţia Sa cea veşnică". "În casa Tatălui Meu - ne-a spus El - multe locaşuri sunt... Eu merg să vă pregătesc loc... pentru că unde sunt Eu, şi voi, să fiţi. (Ioan 14, 2-4) Pentru ca fiecare din noi să se învrednicească a dobândi un loc de odihnă, în fericire, în Împărăţia lui Dumnezeu, noi trebuie să ne ferim de păcate şi de răutate, trebuie să ne silim în viaţa aceasta în a împlini voia lui Dumnezeu. Mai curând sau mai târziu, ne vom înfăţişa înaintea Lui şi vom răspunde fiecare câte am făcut în această viaţă. Sărbătorim astăzi slăvita Înălţare la ceruri a Domnului Hristos; să-I mulţumim deci pentru toate pe care Le-a făcut şi Le face pentru noi Iisus Hristos. Să nu uităm rugăciunile pentru eroii neamului.