Lunea cea Mare

Ieri, întreaga creştinătate a sărbătorit Intrarea lui Iisus în Ierusalim, acolo unde lumea striga: "Osana celui Preaînalt". Dar ştim că acest triumf este scurt, pentru că împăratul, care ieri era aclamat, în această săptămână va călători pe drumul calvarului, spre Golgota, spre cruce şi spre mormânt. Suntem, aşadar, în Săptămâna Mare, este luni dimineaţa, iar Ierusalimul parcă doarme. Totuşi, sub razele soarelui de primăvară, încet, încet, oraşul se trezeşte. Grupuri de preoţi se adună, ici-colo, şi şoptesc între ei privind plini de ură către poporul sărman care, ieri, Îl întâmpinase pe Iisus ca pe un împărat. Cei mai înverşunaţi sunt cărturarii, fariseii şi dregătorii cetăţii, deoarece Iisus de multe ori a rostit cuvinte de osândă împotriva lor, din cauza fărădelegilor lor şi a indiferenţei lor faţă de suferinţele celor săraci. Ei pun la cale răzbunarea. Iisus, după ce a ieşit din Betania, se îndreaptă spre Ierusalim. Odată ajuns aici, merge spre templu, de unde a început să-i scoată afară pe cei care vindeau şi cumpărau în templu. Preoţii cei mai de seamă caută să-L ispitească, punându-I întrebări viclene, fiindcă se temeau de El. Domnul, însă, îi ruşinează, mustrându-i pentru răutatea lor. În continuare, Iisus vesteşte celorlalţi credincioşi ai Săi dărâmarea Ierusalimului şi dreapta Sa judecată, după care a ieşit din templu. Este seară şi Iisus urcă agale spre muntele Măslinilor.

Marţea cea Mare

Peste noapte, Iisus s-a odihnit printre prietenii Săi din Betania. În zorii zilei, se întoarce în Ierusalim, unde-L aştepta ura fariseilor, saducheilor şi cărturarilor. Se îndreaptă spre templu şi vorbeşte poporului despre pilda celor zece fecioare - Matei 25, 1-13, îndemnând poporul la veghe, căci "nu ştiţi nici ziua, nici ceasul în care va veni Fiul Omului". Tot acum, Iisus dezvăluie taina dreptei judecăţi, răsplata sau osânda, după cum au fost împlinite sau nu poruncile. Este ultima predică făcută poporului de către Mântuitorul nostru, pentru că de azi Iisus nu mai vorbeşte mulţimii. Timpul este aproape, iar Iisus îşi îndreaptă acum atenţia către cei care aveau să răspândească Evanghelia. Din nou se retrage spre Betania, spre lăcaşul de pace şi linişte. La evrei se apropia Pesahul, adică sărbătoarea Paştelui, care aminteşte de eliberarea poporului evreu din robia egipteană, sub conducerea profetului Moise, iar fariseii şi cărturarii, plini de pizmă faţă de Iisus, încercau să găsească motiv ca să-L omoare, înainte de a sărbători ei Paştile.

Miercurea cea Mare

Aşadar, marţi a fost ziua în care Iisus a ţinut ultima predică în faţa mulţimii. Miercurea ne apropie deja de Sfintele Paşti prin pildele păcătoasei şi cea a lui Iuda. Astfel că s-a retras în Betania, unde şi-a petrecut toată ziua de miercuri. În timp ce era în casa lui Simon Leprosul, o femeie s-a apropiat de Iisus şi a turnat mir pe capul şi picioarele Domnului. Iuda, cel care avea să-L vândă, fiind avid după argint, a mustrat-o pe femeie pentru că a risipit mirul care putea fi vândut, iar banii, împărţiţi săracilor. Iisus, însă, a răspuns: "Pe săraci îi aveţi pururea cu voi, iar pe Mine nu Mă aveţi pururea, această femeie a turnat mir pe trupul Meu şi M-a pregătit pentru îngropare". În timpul ăsta, fariseii şi cărturarii unelteau moartea Mântuitorului, iar Iuda Iscarioteanul promite că-i va ajuta să-L dea pe Iisus în mâinile lor, pentru 30 de arginţi.

Joia cea Mare

Se apropie sărbătoarea evreilor, Pesah. De aceea, încă de dimineaţă, Iisus îi trimite pe Petru şi pe Ioan să pregătească locul unde avea să mănânce Paştele. Această zi şi-a petrecut-o cu Mama Sa, care încerca să-L convingă pe Fiul ei să nu plece la Ierusalim, iar Domnul nostru o mângâia, spunându-i că "a venit vremea şi trebuie să meargă la Ierusalim". Odată cu venirea serii, Iisus se îndreaptă spre locul unde va cina pentru ultima oară cu ucenicii Săi. Iisus, înainte de a se aşeza la masă, spală picioarele ucenicilor, inclusiv pe ale lui Iuda, cel care peste doar câteva ore avea să-i dea sărutul trădării. După ce s-a aşezat la masă, Iisus binecuvântează pâinea şi vinul, altfel spus, Trupul şi Sângele, după legea cea nouă. În acelaşi timp, Iisus dezvăluie planul vânzării, zicând: "Adevăr zic vouă că unul dintre voi Mă va vinde!" După cină, Iisus se retrage în Grădina Ghetsimani şi iată că, dintr-o dată, grădina se umple de ostaşi, având în frunte pe Iuda, cel care L-a vândut pentru 30 de arginţi. Iisus este dus la Pilat şi la arhiereii Ana şi Caiafa. Pilat îl întreabă: "De ce eşti Tu vinovat?" Dar Domnul doar lăcrima, fără să răspundă. Gloata şi fariseii strigau în gura mare: "Răstigneşte-L, răstigneşte-L".

Vinerea Mare

Iisus a fost prins şi dus în faţa lui Pilat şi a arhiereilor Ana şi Caiafa. La evrei, era obiceiul ca de Paşti să fie eliberat un condamnat la moarte. Atunci, era întemniţat un tâlhar pe care-l chema Baraba. La întrebarea lui Pilat: "Pe cine voiţi să slobozesc: pe Iisus sau pe Baraba?", toată mulţimea a strigat: "Pe Baraba", cerând răstignirea lui Iisus. Astfel că Pilat dă sentinţa de moarte, mai ales că fariseii i-au zis că, dacă eliberează pe Iisus, nu este prieten cu Cezarul. Iar el, Pilat, temându-se să nu-şi piardă postul, face pe placul celor mulţi. După o noapte de stat în închisoare, Iisus este scos în curte şi îmbrăcat într-o mantie roşie, Pilat zice: "Ecce homo!", adică, "Iată Omul!" Dar mulţimea, şi mai agitată, striga: Răstigneşte-L, Răstigneşte-L. Ostaşii îl scot afară, legat de mâini. Este bătut cu biciuri cu plumb la vârf, durerile îi sfâşie trupul. Unii îşi smulgeau părul şi barba, iar alţii îl scuipau în faţă. Sfârşit de suferinţă, Iisus cade din când în când sub greutatea Crucii. Suie dealul, golindu-şi paharul ce I-a fost dat să-l bea. Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit între doi tâlhari, pe vârful Golgotei. Piroane reci şi groase I-au străpuns mâinile şi picioarele. Îşi apleacă, apoi, capul şi zice: "Tată, în mâinile tale îmi dau Duhul Meu". În Vinerea Mare, după datină, se ţine post negru - nu se mănâncă şi nu se bea nimic toată ziua. Numită şi Vinerea Seacă, în această zi nu se spală rufe, nu se coase şi nu se sacrifică păsări sau animale; cine face vreun rău semenului său se spune că va fi pedepsit înzecit pentru fapta sa. În unele zone ale ţării se afumă cu tămâie pomii şi casele pentru a le feri de animalele sălbatice, de trăsnete, boli şi dăunători. De asemenea, există tradiţia că, dacă plouă, va fi un an îmbelşugat, iar dacă nu, va fi mare sărăcie tot anul. Tot în această zi nu se mănâncă urzici, existând credinţa că Iisus a fost bătut cu un mănunchi de urzici.

Sâmbăta Mare

Hristos stă aşezat în mormânt nou prin strădania lui Iosif din Arimateea. Astăzi se cântă: "Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându-l şi cu miresme, în mormânt nou îngropându-L, l-a pus". Cu trupul în mormânt fiind, Hristos coboară cu sufletul în adâncul iadului, îi sfarămă porţile şi încuietorile şi îi scoate pe Adam şi pe Eva şi împreună cu ei, pe toţi ce ce au adormit în nădejdea mântuirii. Pogorârea la iad a Mântuitorului este icoana prin excelenţă a Învierii în tradiţia iconografică bizantină, pentru că prin zdrobirea împărăţiei morţii, cu moartea pe moarte călcând, Hristos deschide porţile Raiului tuturor celor ce şi-au pus nădejdea mântuirii în El şi dăruieşte din nou oamenilor şansa de a trăi laolaltă cu Dumnezeu, în Împărăţia Sa, aici pe pământ înlăuntrul nostru şi desăvârşit, nemijlocit, în viaţa cea veşnică, acolo unde "Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor". (Apoc. 7,17).