Ca în fiecare an, la 6 august, creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc dumnezeiasca schimbare la faţă a lui Iisus Hristos, eveniment ce a avut loc în ultimul an al propovăduirii Sale. În vremea aceea, Mântuitorul se afla în părţile Cezareii lui Filip, acolo unde Apostolul Petru a mărturisit că Iisus este Fiul lui Dumnezeu cel adevărat (Matei 16, 13-14). La şase zile de când era, împreună cu ucenicii, în Cezareea, Iisus i-a luat cu el pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus pe Muntele Tabor. Iar el s-a schimbat la faţă înaintea lor. Faţa lui strălucea mai mult decât soarele. Văzând apostolii aceasta, ei s-au înspăimântat şi li s-au arătat Moise şi Ilie. Moise era cel care a condus poporul lui Israel prin pustie, iar Ilie, cel mai slăvit dintre prooroci. Deodată, un nor a cuprins vârful Taborului, iar de sus s-a auzit: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care bine am voit. Pe Acesta să-l ascultaţi!" (Matei, 17,5). Taborul luase forma Bisericii. Acolo îngemănau cele două Testamente: Testamentul Vechi, reprezentat prin Ilie şi prin Moise, şi Testamentul Nou, prin cei trei apostoli: Ioan Evanghelistul, Iacov şi Petru. Ceea ce s-a văzut pe Tabor nu era lumina creată, ci era însăşi slava lui Dumnezeu, Creatorul. Şi nu s-a făcut o luminare pe dinafară, ci înăuntru. Aşa trebuie să înţelegem lumina de pe Tabor, prin renunţarea la vicii, renunţarea la tot ceea ce ar putea dăuna sufletului nostru şi căutând lumina lui Dumnezeu.